Mircea Hava, preşedintele PDL Alba: „Aştept demisia de onoare a deputatului Negruţ“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PDL Alba, Mircea Hava, a declarat vineri că aşteaptă ca deputatul Clement Negruţ să îşi dea demisia din partid, după ce acesta a anunţat că renunţă la funcţia de prim-vicepreşedinte.

Primarul Mircea Hava şi senatorul Alexandru Pereş au răspuns acuzaţiilor lansate de Clement Negruţ cu privire la modul în care au fost organizate alegerile pentru funcţii în PDL Alba. Negruţ i-a acuzat pe cei doi că au fraudat alegerile pentru a ieşi pe locul trei la voturile pentru funcţiile de prim-vicepreşedinte.

„Aştept ca domnul deputat să-şi ducă gestul de onoare până la capăt şi să-şi dea demisia din partid. Noi nu-l vom da afară pentru că nu avem niciun motiv statutar. S-a luat decizia de a se înfiinţa un al treilea post de prim-vicepreşedinte tocmai pentru că a evita discuţiile şi pentru a ţine partidul unit, pentru că bănuiam nişte chestiuni. Credeţi că delegaţii care au fost sunaţi de dânsul înainte de alegeri pentru a le cere votul nu m-au resunat după aceea? Le-am spus să-l voteze pe domnul deputat. Este trist să pleci şi apoi să începi să scuipi şi să arunci cu noroi pe cei despre care cu o zi înainte spuneai că sunt cei care ţi-au întins mâna“, a spus Mircea Hava.

La rândul său, senatorul Alexandru Pereş şi-a exprimat regretul pentru decizia deputatului Negruţ. „Eu l- am adus pe Clement Negruţ în partid, l-am ajutat, însă avea impresia că sunt o piedică în calea evoluţiei sale politice. I-am spus că e un politician tânăr şi să aibă răbdare însă el a vrut să obţină totul foarte repede", a declarat Alexandru Pereş.

Citiţi şi:
Deputatul Clement Negruţ: „Alegerile pentru funcţii în PDL Alba au fost fraudate“

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite