Alba Iulia: Turist ceh rănit, salvat din Masivul Şureanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serviciul Salvamont Alba a intervenit miercuri seara, pe vîrful Bătrâna din Masivul Şureanu, pentru salvarea unui turist ceh rănit în urma unui accident de motocicletă.

Echipa Salvamont a fost anunțată de producerea accidentului în jurul orei19.00, prin intermediul serviciului unic de urgență 112, 6 salvatori deplasându-se de urgență în zonă.
“Cu toate că în sprijinul  Salvamont Alba a avenit și Clubul Off-road 4x4 Cugir, din cauza vremii foarte capricioase, cu vânt puternic și rupere de nori și din cauza terenului accidentat și a zonei foarte mare de căutare, intervenția a durat foarte mult, rănitul fiind găsit după aproximativ 4 ore de căutări”, a declarat Lucian Forda, şeful Salvamont Alba.

Adăpostiţi la stână


Turistul ceh a fost găsit adăpostit într-o stână din zonă, alături de alți 4 colegi de-ai săi din grupul de motocicliști aflat pe munte. Accidentatul era stabil din punct de vedere medical, dar cu o fractură de femur și cu dureri intercostale foarte puternice. Echipa de salvatori i-a acordat primul ajutor turistului rănit, transportându-l pe un traseu de aproximativ două ore, până la locul în care acesta a fost preluat de o ambulanță. După alte două ore, accidentatul a ajuns la secția de Urgențe a Spitalului Județean de Urgență din Alba.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite