Maşină condusă de un poliţist, răsturnată într-o intersecţie din Alba Iulia UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Intersecţia străzilor Republicii şi Calea Moţilor a fost vineri dimineaţă scena unui accident spectaculos în care a fost implicat şi un poliţist.

UPDATE: IPJ Alba a făcut public un comunicat de presă despre evenimentul rutier produs vineri dimineaţă: „La data de 26.08.2011, ora 06,05, B.V.C., de 24 de ani, din municipiul Blaj, în timp ce conducea un autoturism pe strada Republicii din Alba Iulia, la intersecţia cu strada Moţilor, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de B.V.G., de 35 de ani, din Alba Iulia, intrând în coliziune cu acesta, după care s-a răsturnat şi a avariat indicatorul rutier de orientare şi semaforul pietonal.

Din accident a rezulta avarierea celor două autoturisme. Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.“

Autoturismul condus de omul legii a fost lovit de o altă maşină care ar fi intrat neregulamentar în intersecţie. Poliţistul în vârstă de 36 de ani este angajat la Poliţia municipiului Alba Iulia şi circula pe Calea Moţilor.

În momentul când a intrat în intersecţie, în apropierea staţiei de carburnaţi OMV, a fost lovit de o maşină condusă de un bărbat din Blaj, care circula pe strada Republicii, dinspre Bazinul Olimpic.

Autoturismul care circula regulamentar a fost răsturnat pe refugiul pentru pietoni. Evenimentul a avut loc în jurul orei 06.00. Şoferii au suferit răni uşoare.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite