Alba Iulia: Magistraţii de la Tribunalul Alba au amânat şedinţele de judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alba Iulia: Magistraţii de la Tribunalul Alba au amânat şedinţele de judecată
Alba Iulia: Magistraţii de la Tribunalul Alba au amânat şedinţele de judecată

Magistraţii şi personalul auxiliar de la Tribunalul Alba s-au raliat astăzi la protestul organizat la nivel naţional de asociaţile profesionale. La celelalte instanţe din judeţul Alba nu au fost probleme pentru că nu au existat şedinţe de judecată.

Magistraţii au intrat în vacanţa de vară, situaţie care face ca numărul cauzelor să fie mult redus. La Tribunalul Alba au fost astăzi şapte complete, care au avut de judecat câteva zeci de dosare, în majoritate civile şi comerciale.

Protestul judecătorilor de aici a constat în amânarea cu o oră şi jumătate a intrării în sală. Astfel, completul de la 8.30 a intrat în sala de judecată doar la 10.00. Toţi judecătorii prezenţi astăzi la serviciu s-au întâlnit de dimineaţă şi au decis să participe la acţiunea de protest.

Protest simbolic

 „Este un protest simbolic prin care vrem să arătăm că suntem solidari şi susţinem acele revendicări promovate la nivel naţional. A fost o opţiune individuală a fiecărui judecător”, a declarat vicepreşedintele Tribunalului, judecătorul Aurelian Mocan.

Problemele invocate de magistraţii din Alba Iulia se referă, în principal, la subfinanţarea sistemului de justiţie.
„Principala noastră problemă este subfinanţarea şi nu faptul că nu se plăteşte acel spor de 50 la sută la salariu. Cu toate acestea, Statul Român ar trebui să aibă tot interesul să existe o justiţie bine plătită”, a afirmat asistentul judiciar Mihai Paşca, vicepreşedinte al Asociaţiei Magistraţilor din judeţul Alba.

Părerea justiţiabililor

Justiţiabilii prezenţi azi-dimineaţă la Tribunalul Alba nu s-au arătat foarte încântaţi de protestul judecătorilor, dar nici nu au fost radicali împotriva acestora.
„Aştept de o oră şi jumătate să intru în sală. Aşa este la judecată, trebuie să aştepţi câteodată mai multe ore. Nu ştiu de ce au organizat protestul pentru că oricum judecătorii au salarii destul de mari. Dar, poate au şi ei dreptate în felul lor”, a spus Constantin Remus, de 42 de ani, venit din oraşul Abrud pentru un proces la Tribunal.

„Dacă nici justiţia nu mai funcţionează, atunci nu ştiu ce mai marge în România. Să sperăm că se va rezolva şi situaţia judecătorilor, la fel ca şi a celorlalte categorii de angajaţi”, a afirmat Remus Blăjan, venit din oraşul Aiud.

Situaţie financiară complicată la Curtea de Apel


Din punct de vedere financiar, cea mai complicată situaţie la instanţele din judeţ se înregistrează la Curtea de Apel. Cele mai mari restanţe se înregistrează la plata avocaţilor din oficiu. Aceştia au de încasat peste 90 de mii de lei.

Bani de recuperat mai au traducătorii şi experţii. Restanţe de peste 8.000 lei sunt pentru citaţii şi alte documente necesare pentru procesele de judecată.

 “Instanţa a acumulat în ultima perioadă datorii de peste 100.000 de lei către furnizori şi prestatorii de servicii”, a spus Cosmin Muntean, expert relaţii publice în cadrul Curţii de Apel Alba Iulia.

Acesta a mai precizat că magistraţii şi personalul auxiliar susţin protestul, dar nu vor avea loc întreruperi sau amânări ale cauzelor de judecată.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite