Locomotivă cu abur-muzeu la Alba Iulia pe linia ferată unde a circulat vestita mocăniţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locomotiva cu abur va avea şi un vagon de călători şi va staţiona  între cimitirul Eroilor şi sediul Electrica, zonă pe unde a circulat mocăniţa pe ruta Alba Iulia-Zlatna, până în 1984.

Locomotiva cu aburi care va fi adusă la Alba Iulia staţionează acum în gara Gurahonţ din judeţul Arad. Administraţia din Alba Iulia va încheia un contract de custodie, pe o perioada de 5 ani,  cu Sucursala Regională de Căi Ferate Timişoara, cea care deţine vehiculul.

Cheltuielile legate de transport, restaurare, precum şi pentru paza  locomotivei vor fi suportate de Primărie. Vagonul de călători care va fi ataşat locomotivei va fi adus de la Cluj Napoca. „Acest tren muzeu va fi utilizat ca punct suplimentar de atracţie a municipiului Alba Iulia şi va fi amplasat în zona în care linia îngustă şi gara Alba Iulia se aflau în trecut şi va fi folosit ca punct de informare turistică“, se arată în raportul de specialitate al Primăriei.

Trenul pe ecartament îngust şi-a câştigat porecla de „Mocăniţa“,  pentru că strabătea  zona etnografică cunoscută sub numele de Mocănimea Ampoiului. În 1890, Societatea Căii Ferate Alba Iulia – Zlatna a solicitat Comitatului Alba de Jos fondurile necesare pentru construcţia liniei de cale ferată. Lucrările au demarat doi ani mai târziu şi s-au finalizat în  1895. Linia avea o lungime de 48, 5 km cu o prelungire de 4 km până la Valea Dosului, în apropiere de Zlatna.  Linia avea 11 gări si trei puncte de alimentare cu apa la Alba Iulia, Şard şi Zlatna.


Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite