Liber pentru turişti la celula lui Horea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Obiectivul se află în partea superioară a Porţii a III-a şi a fost inaugurat după 12 ani de la începutul lucrărilor de restaurare. Celula lui Horea a fost inclusă în circuitul turistic „Eroii neamului românesc“, care mai cuprinde o temniţă a cetăţii şi o redare simbolică a eşafodului supliciului lui Horea şi Cloşca.

Celula în care au fost ţinut Horea în Cetatea din Alba Iulia înainte de a fi tras pe roată în anul 1785 a fost redată publicului astăzi după aproape 12 ani de când a fost închisă pentru restaurare.

Celula se află în partea superioară a Porţii a III-a şi a fost inclusă într-un circuit turistic denumit „Eroii neamului românesc“. Pe lângă celulă, circuitul mai cuprinde o temniţă a cetăţii, dar şi o redare simbolică a eşafodului pe care a avut loc supliciul lui Horea şi Cloşca în urmă cu 225 de ani.

Simbol pentru Cetate

image

Celula lui Horea are o suprafaţă de aproximativ cinci metri pătraţi, două ferestre mici şi o uşă din metal. În interior se află bustul lui Horea, o placă comemorativă şi obiecte folosite înlănţuirea condamnaţilor la moarte. Înainte de a fi închisă era cel mai vizitat loc din Cetate.

image

Interiorul celulei lui Horea

„Celula lui Horea este un simbol pentru Cetate şi era normal să fie redată publicului pentru a putea fi vizitată. Traseul turistic mai cuprinde şi o temniţă a condamnaţilor, restaurată în subteran, exact în locaţia unde erau ţinuţi prizonierii“, a spus Cosmin Suciu, reprezentantul firmei Grup Corint, care administrează Traseul celor Trei Fortificaţii.

image

Reprezentare simbolică a eşafodului pe care au fost traşi pe roată Horea şi Cloşca

De altfel, noul circuit turistic a fost integrat în vechiul traseu şi poate fi vizitat doar în schimbul unei taxe. Valoarea este de cinci lei pentru adulţi şi doi lei pentru copii la exterior şi 15 lei la interior. Astăzi, întreaga zonă a putut fi vizitată gratuit pentru că s-a sărbătorit Ziua Cetăţii.

„Deşi sunt din Alba Iulia, este prima dată când vizitez celula lui Horea. Trecând mereu pe lângă Poarta III, şi ştiind că există celula, astăzi am venit să o vizitez împinsă de curiozitate“, a spus Iuliana Cioancă, consilier juridic, de 38 de ani.

Ministrul Udrea promite bani pentru Cetate

La eveniment a fost prezent şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea. Ministrul s-a declarat impresioant de schimbările din zona istorică a oraşului şi a spus că va continua să suţină restaurarea cetăţii.

image

Poarta Castrului este „păzită“ de soldaţi în costume romane

„Sunt sigură că numărul de turişti va creşte în continuare, iar modelul de colaborare de aici va fi preluat şi în alte zone ale ţării“, a spus Elena Udrea. Restaurarea Cetăţii din Alba Iulia se face printr-un proiect public-privat, respectiv o asociere între Consiliul local şi firma Grup Corint SA, administrată de arhitectul Dan Sabău.

image

Şanţul sudic al Cetăţii a fost modernizat cu fonduri europene

Alte două momente importante din programul Zilei Cetăţii au fost inaugurarea oficială a Porţii Castrului Roman, pentru care Ministerul Dezvoltării a alocat suma de 1,1 milioane de lei şi vizitarea unei porţiuni din şanţul sudic al Cetăţii, care a fost modernizat prin intermediul unui proiect finanţat din fonduri europene.

Poarta Castrului Roman a fost readusă la starea iniţială de acum 1900 de ani şi este străjuită de angajaţi ai gărzii Cetăţii îmbrăcaţi în costume de soldat roman.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite