Laura Todică, o voce pentru ziua de mâine a muzicii folk

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Laura Todică va ajunge un nume pe scena muzicii folk din România“. Aceasta este părerea profesorului care a învățat-o primele acorduri muzicale acum şapte ani. Tânăra albaiuliancă este una din promisiunile județului în domeniul muzicii folk.

Născută la: 1 octombrie 1995, Alba Iulia
Educaţie: elevă în clasa a VIII-a la Școala Generală Mihai Eminescu din Alba Iulia
Familie: o soră mai mare

Laura Todică făcut cunoștință cu chitara în urmă cu şapte ani și de atunci sunt mereu împreună. „În urmă cu şapte ani, în ziua de Crăciun, m-am uitat la un spectacol și, dintr-o dată, le-am spus părinților mei că și eu vreau să cânt la chitară“, povestește Laura. Așa a ajuns la Palatul Copiilor, la cercul de chitară unde, sub îndrumarea profesorului Daniel Avram, face pași importanți spre consacrare.

Laureată a festivalului de folk „Ziua de mâine“

Premiul cel mai important câștigat până în prezent este cel acordat de Radio Reîntregirea Alba Iulia, la Festivalul de folk „Ziua de mâine“, din noiembrie anul trecut. Are deja compoziții proprii, pe texte scrise de ea și de sora ei mai mare, elevă în clasa a XI-a, care a debutat recent cu un prim volum de poezii intitlulat „Mă caut“.

Potrivit profesorului ei, în scurt timp, Laura Todică va lansa un prim disc de muzică folk. „Lucrăm la piesele Laurei, le șlefuim și, în momentul în care o să avem zece, o să le înregistrăm în studio. Sper ca anul viitor Laura să debuteze cu un CD, pe care să-l difuzăm pe posturile locale și naționale de radio.

La vocea, sensibilitatea și voința pe care le are, sunt convins că va ajunge un nume pe scena muzicii folk românești“, afirmă Daniel Avram.
Profesorul consideră că tânăra este cel mai consecvent elev pe care l-a avut. „Se simte că-i place muzica folk, că-i place să cânte. E foarte talentată. În cadrul târgului de carte Alba-Transilvana, organizat în această săptămână, vom cânta pentru prima dată în duet, profesor și elev, la «Ora de muzică», pe care am pregătit-o ca o surpriză pentru cei care îndrăgesc acest gen de muzică“, precizează Daniel Avram.

Muzică, handbal și schi

Laura spune că atunci când urcă pe scenă simte o emoție aparte, care îi dă energie. „Crede că, dacă nu ai emoție când urci pe scenă, nu poți cânta din suflet, nu ai sensibilitate. De fiecare dată când sunt pe scenă, cânt cu mare plăcere și voi cânta atât timp cât emoția va exista și mă va impulsiona“, a spus eleva.

În afară de latura artistică, tânara albaiuliancă este pasionată și de sport. Joacă extremă dreaptă în echipa Școlii generale Mihai Eminescu și practică schiul de la vârsta de 4 ani. „Tata mi-a pus schiurile în picioare pentru prima dată și, de atunci, e o tradiție ca în fiecare an să mergem pe pârtiile de schi de la Arieșeni sau Poiana Brașov“, ne destăinuie Laura.

Dar muzica rămâne prima sa pasiune. Face parte din grupa de performanță a cercului de chitară de muzică folk, alături de colegii săi, Șerban Goșa și Carla Dăian. „Mă bazez pe folk, dar îmi plac toate genurile de muzică, excluzând manele. Soliștii de folk cei mai dragi sufletului meu sunt Vasile Șeicaru și Tatiana Stepa“,  a mai spus Laura Todică.

Cum te înțelegi cu profesorul de chitară, ați avut vreodată „dezacorduri“?
L.T.: „Niciodată. E un om cinstit, corect, care mi-a dat sfaturi mereu, nu numai în domeniul muzicii, ci și în viața de zi cu zi. Îl consider ca pe un al doilea tată. Mereu m-a ajutat și cred că o va face în continuare“.

Îți amintești un moment aparte de pe scenă?
L.T.: „Da. Când am cântat la Festivalul "Ziua de Mâine", la momentul «Memoriam Tatiana Stepa». M-am simțit într-o altă lume, parcă pluteam undeva aproape de dânsa. În urmă cu doi ani, am cunoscut-o la un festival ce a avut loc la Sebeș și de atunci mi-a rămas aproape de suflet“.

Ce-i place: „În primul rând, îmi place chitara. Pe următoarelelocuri se clasează handbalul și schiul. Apreciez oamenii sinceri, care își respectă cuvântul dat. De asemenea, îmi plac persoanele punctuale şi oamenii, care atunci când vorbesc, știu ce zic “.

Ce nu-i place: „Nu suport minciuna şi lipsa de caracter. Nu agreez nici fățărnicia. Evit colegii fără bun simț, mă deranjează obrăznicia, tupeul și nesimțirea, în schimb apreciez modestia“.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite