Italian rezident în Alba condamnat la opt ani de închisoare pentru tentativă de omor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Giovanni Granieri va sta mulţi ani la închisoare
Giovanni Granieri va sta mulţi ani la închisoare

Un cetăţean italian, rezident în Alba, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la opt ani şi şase luni de închisoare pentru tentativă de omor. Giovanni Granieri (36 ani) a înjunghiat cu un cuţit, un bărbat din Zlatna în 2007.

În faptele sângeroase de acum patru ani a mai fost implicat un cetăţean italian, Massimiliano Trombetta. Şi acesta a fost condamnat de instanţele româneşti la şapte ani şi jumătate de închisoare, tot pentru tentativă de omor. Dosarul acestuia se judecă în prezent tot la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Agresiunea din mai 2007 a pornit de la o situaţie banală. Italienii au oprit maşina în care se aflau în faţa unui bloc şi au intrat în vorbă cu două tinere. După puţin timp la faţa locului a sosit prietenul uneia dintre tinere, Florin Nistor. Imediat după ce a coborât din maşină, bărbatul a fost lovit de Massimiliano Trombetta. Speriat şi surprins de agresivitatea italianului, tânărul l-a sunat pe tatăl său, Emanoil Nistor, căruia i-a cerut să vină la faţa locului.

„Imediat după ce partea vătămată Nistor Emanoil a coborât din maşină inculpatul Trombetta Massimilioano s-a apropiat de el şi i-a aplicat o lovitură cu un cuţit de sus în jos în zona toraco-abdominală. Pentru a se apăra şi văzând că inculpatul intenţionează să-i aplice o altă lovitură cu acelaşi obiect partea vătămată Nistor Emanoil i-a aplicat o lovitură cu pumnul în faţă, inculpatul scăpând cuţitul din mână. Inculpatul Giovanni Granieri s-a apropiat şi i-a aplicat părţii vătămate Nistor Florin două lovituri cu un briceag, pe la spate, în zona capului şi alte două lovituri cu acelaşi briceag în zona pieptului“, se afirmă în sentinţa judecătorilor.

Cei doi bărbaţi răniţi au plecat cu intenţia de a ajunge la spital, dar au fost urmăriţi cu maşina de italieni. Intenţia acestora era să treacă cu maşina peste ei, însă nu au reuşit. Au plecat spre oraşul Abrud, unde locuiau, însă au fost prinşi la scurt timp de poliţie. Rănile lui Emanoil Nistor au necesitat 60 de zile de îngrijiri medicale, iar ale fiului său, 25 de zile.

Cele două cauze au fost separate pentru că cetăţenii italieni nu au fost identificaţi şi prinşi în acelaşi timp pentru a fi cercetaţi şi trimişi în judecată. Giovanni Granierii mai este judecat la Alba Iulia pentru tâlhărie. Bărbatul este acuzat că a jefuit o casă de schim valutar din centrul oraşului.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite