Investiţie de 14 milioane de euro în Cetatea Alba Iulia (VIDEO 3D)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cetatea din Alba Iulia îşi va schimba radical înfăţişarea în următorii doi ani. Până în 2011, zona din faţa Catedralei Reîntregirii va fi readusă la starea de acum 90 de ani. Un proiect iniţiat de primărie, în valoare de aproximativ 14 milioane de euro, a primit avizele necesare pentru a fi finanţat din fonduri europene.

Proiectul de află în etapele premergătoare semnării contractului de finanţare, lucru care se va întâmpla la începutul anului viitor. Investiţia se referă la zona vestică a Cetăţii, cea din faţa Catedralei Reîntregirii, respectiv Parcul Unirii. Aici urmează să fie excavată întreaga suprafaţă a şanţului acoperită cu pâmânt în anul 1921 când a fost construită Catedrala. Practic va dispărea aproximativ 15 la sută din actualul parc, dar şi parcarea din faţa Catedralei, respectiv o parte din strada Mihai Viteazul.

Zeci de hectare de parcuri

Proiectul a fost realizat de arhitecţii Dan Sabău şi Mircea Sabău, patronii societăţii Grup Corint SA, şi este considerat a fi punctul culminant al investiţiilor realizate în ultimii ani pentru restaurarea întregului ansamblu al Cetăţii Alba Iulia.

„Cetatea va putea fi percepută vizual în întregime, nu doar parţial aşa cum se întâmplă acum. Mai mult, latura vestică va fi legată de celalalte proiecte derulate în şanţurile de nord, est şi sud“, a spus arhitectul Dan Sabău. Datele tehnice ale investiţiei indică crearea a peste 2.200 de locuri de parcare, a unui pod de lemn lung de 53 de metri, care va lega Poarta a IV-a de Poarta a V-a şi crearea a peste 30 de hectare de parcuri în şanţurile care înconjoară Cetatea.

Excavarea va fi realizată pe o suprafaţă de peste un hectar şi se va face până la o adâncime cuprinsă între patru şi şase metri. Spaţiile din zidurile şanţului, aflate acum sub pământ, vor putea fi utilizate pentru desfăşurarea unor activităţi economice.

Traseul porţilor va fi terminat

Accesul auto în interiorul Cetăţii se va face pe un pod de beton ce va fi construit pe strada Nicolae Iorga, în apropierea Hotelului Cetate. „Şanţurile vor fi destinate doar pentru traficul pietonal, cu rolele şi cu bicicletele, în timp ce traficul auto spre parcări va fi realizat prin şanţurile contragărzilor. Foarte important este faptul că va fi finalizat şi întregul traseu turistic al celor şase porţi ale cetăţii, care va deveni cel mai monumental obiectiv de acest gen din Europa“, a afirmat Dan Sabău.

Accesul pietonal dinspre Parcul Unirii se va face doar prin porţi şi pe podul de lemn ce va traversa şanţul vestic. „Cetatea va deveni motorul economic al oraşului datorită afluxului de turişti. Visez la acest proiect încă din anul 1982. Pe vremea aceea erau, însă, doar visuri“, a mai afirmat arhitectul. Procedura de achiziţie publică pentru realizarea investiţiei este programată pentru luna aprilie 2010, iar perioada de realizare a lucrării este de aproximativ un an de zile.

Reprezentanţii firmei Grup Cornit au realizat şi un film 3D care prezintă cum arată acum şi cum va arăta după finalizarea proiectului zona de vest a Cetăţii:

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite