Întreprinzător din Alba Iulia despre noile declaraţii: „Este o adevarată bătaie de joc“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ghişeele Casei de Pensii Alba au fost luate cu asalt astăzi de persoanele care obţin venituri din activităţi independente. Claudiu Stoia, posesorul unei persoane fizice autorizate, este revoltat de modul în care se derulează procesul de preluare a declaraţiilor.

Obligativitatea depunerii declaraţiilor de venit pentru persoanele care obţin venituri din activităţi independente a dat peste cap astăzi activitatea Casei Judeţene de Pensii. Peste 50 de persoane au stat pe tot parcursul programului de lucru la coadă pentru a depune declaraţiile şi pentru a plăti impozitul, având în vedere că era ultima zi în care puteau face acest lucru.

„Statul ne umileşte“

Printre cei care au petrecut cel puţin două ore în sediul instituţiei a fost şi Claudiu Stoia, în vârstă de 30 de ani, posesorul unei persoane fizice autorizate. Deafăşoară activităţi în domeniul fotografiei şi al consultanţei.

„Este o organizare foarte proastă. În loc să ne vedem de treabă şi să desfăşurăm activităţi comerciale ne pun pe drumuri în fiecare lună fără să asigure condiţii. Două zile pierdem cu această umblătură şi statul la cozi. Este o adevărată bătaie de joc“, a afirmat Claudiu Stoia. Tânărul a completat că îşi va păstra în continuare persoana fizică autorizată pentru că numai în acest mod poate obţine veniturile în mod legal.

„Nu merge să lucrăm la negru. Voi desfăşura în continuare aceste activităţi pentru că nu am altă soluţie deocamndată. Dar este păcat că statul ne umileşte în asemenea măsură. Până ieri nu s-a ştiut aproape nimic de modul cum se depun declaraţiile“, a spus tânărul întreprinzător.



„Nu am siguranţa pensiei“

image

Claudiu Stoia nu este convins nici de faptul că banii care îi plăteşte acum la fondul de pensii se vor întoarce la el atunci când va ieşi la pensie. „Nu am siguranţa că voi primi aceşti bani. Peste cinci ani poate veni cineva să decidă că nu se mai plăteşte pe motiv că nu sunt resurse financiare. Există studii făcute care arată că pensia unui om este acoperită în 15 ani de cotizare, la un salariu mediu. Unde sunt restul banilor?“, s-a întrebat bărbatul fără a putea oferi un răspuns clar.

Reprezentanţii Casei de Pensii au precizat că nu au existat probleme semnificative în procesul de preluare a declaraţiilor. „A fost mai multă lume astăzi pentru că este ultima zi din lună pentru preluare declaraţii de la angajatori. A fost deschis numărul obişnuit de ghişee, dar dacă sunt probleme se mai pot deschide şi altele. Ieri au fost depuse doar două declaraţii. Astăzi probabil sunt mai multe dar vom şti exact la finalul programului de lucru“, a afirmat Emilia Suciu, purtătorul de cuvânt al instituţiei.

Fără penalităţi!

Persoanele care nu reuşesc să depună la timp declaraţiile nu vor fi penalizate, iar documentele vor putea fi depuse până la sfârşitul acestei săptămâni, a declarat ministrul Muncii, Mihai Şeitan, citat de Mediafax. El spune că se vor aplica penalităţi doar după ce întregul sstem de colectare a banilor va fi pus la punct.

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite