Alba Iulia: Interviu cu medicul suedez Richard Skroder despre medicina paliativă
0
La invitaţia medicului Răzvan Curcă, şeful şecţiei de oncologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba, un medic din Suedia, Richard Skroder, se află, în aceste zile la Alba Iulia. Medicul suedez este specializat în medicină paliativă, o disciplină care în România este aproape necunoscută.
În primul rând spuneţi-ne cum de aţi venit la Alba Iulia?
R.S.: L-am cunoscut pe medicul Răzvan Curcă la un curs care a avul loc în Suedia. Eu lucrez într-o clinică de îngrijiri paliative şi am vrut să vin în România pentru a vedea cum sunt înţelese aceste îngrijiri şi în alte părţi ale lumi.
Ce înseamnă medicină paliativă şi îngrijirile de acest fel?
R.S.: Medicina paliativă se adresează bolnavilor care au primit un diagnostic de boală cronică, incurabilă şi presupune atât ameliorarea simtomelor bolii, controlul durerii, cât şi consiliere psihologică. În medicina paliativă nu există sintagma „Nu se mai poate face nimic“, se pot face multe pentru bolnavi. Putem să stăm de vorbă cu ei şi putem să îi ajutăm să îşi trăiască viaţa, atât cât le-a mai rămas, împăcaţi cu ei înşişi. Este nevoie de o echipă formată din medic, asistent social, psiholog şi un consilier spiritual.
Ce aţi găsit în spitalul din Alba Iulia?
R.S.:Sunt şi lucruri bune şi lucruri rele. În primul rând aici bolnavii de cancer sau de alte boli incurabile se îngrijesc şi singuri. Îşi iau medicamentele de la farmacie, au grijă să îşi urmeze tratamentul. În Suedia sunt centre specializate unde bolnavii sunt îngijiţi sau echipe care asigură îngijirea la domiciliu. Este un lucru bun că pacienţii se luptă şi ei pentru viaţa lor. Este trist, însă, că fac acest lucru pentru că nu au altă alegere. Nu există un sistem care să le asigure îngrijirea şi nu sunt nici resurse suficiente pentru tratament. În spitalul din Alba Iulia saloanele sunt arhipline, câte şapte pacienţi într-o cameră. Sunt aşa de mulţi bolnavi şi aşa de puţin spaţiu.
Cum se lucrează cu bolnavii în Suedia?
R.S.: Eu lucrez la o clinică în care sunt internaţi 40 de bolnavi. În fiecare zi doi dintre ei mor, dar fiecare pacient este conştient de acest deznodământ pentru că se vorbeşte deschis. Îi întrebăm de ce anume se tem de ceea ce va fi după moarte sau de ce se întâmplă până la acest moment. Bolnavii se tem de perioada finală a vieţii, se tem de durere sau nu pot dormii de grija familiei pe care o lasă în urmă. Despre aceste lucruri trebuie vorbit. În România trebuie să existe aceeaşi înţelegere pentru aceste lucruri şi trebuie creată o strategie naţională. Sunt pacienţi cu boli incurabile care trăiesc ani de ziel dacă au medicamentaţia corectă şi suport psihologic. Ar fi mai economic şi pentru Stat pentru că aceşti oameni ar mai putea munci.
Se încarcă comentariile...
