Întâlnire cu producătorii de vin la Consiliul Judeţean Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Manifestare dedicată producătorilor de vin
Manifestare dedicată producătorilor de vin

Consiliul Judeţean Alba şi Asociaţia Ţara Vinului Alba organizează la începutul săptămânii viitoare o întâlnire pentru toţi producătorii de struguri şi vin din judeţ, pentru autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene, dar şi pentru instituţiile publice de specialitate.

Scopul este acela de a identifica soluţii la actualele probleme naţionale, regionale şi judeţene ale sectorului vitivinicol românesc.

Evenimentul se încadrează în seria de întruniri organizate în cadrul proiectului derulat de Patronatul Naţional al Viei si Vinului (PNVV) în parteneriat cu Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE) întitulat “Consolidarea patronatului şi dezvoltarea capacităţii acestuia de a participa la procesul decizional” cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

„Faptul că o astfel de întâlnire de specialitate se va desfăşura şi la noi în judeţ şi nu în ultimul rând faptul că una dintre filialele regionale ce se vor înfiinţa în ţară prin intermediul acestui proiect îşi va avea sediul în Alba Iulia subliniază încă o dată importanţa caracteristicii vitivinicole a judeţului nostru. Susţinerea sectorului vitivinicol judeţean şi dezvoltarea traseului turistic/vitivinicol Drumul vinului – Alba se încadrează în demersurile întreprinse la nivel naţional de structurile de specialitate, reprezentând în acelaşi timp obiectivele principale ale demersurilor în curs ale Asociaţiei Ţara Vinului Alba”, a declarat Alin Cucui, preşedintele Asociaţiei Ţara Vinului Alba.

Întâlnirea va avea loc în data de 22 februarie, începând cu ora 10.00 la sediul Consiliului Judeţean Alba.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite