Alba: Insulina, eliberată doar pe bază de programare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform legislaţiei, un medic poate elibera zilnic doar 28 de reţete. Bolnavii de diabet din Alba vin la Centrul judeţean din Policlinica Alba Iulia pentru a-şi ridica reţeta compensată. Programările se fac la numărul de telefon 0258.826.272.

În judeţul Alba figurează peste 9.500 de bolnavilor de diabet zaharat. Conform legislaţiei în vigoare, un medic poate să elibereze doar 28 de reţete zilnic, iar tratamentul este prescris pentru o perioadă de trei luni de zile.

Diabetul este o boală cronică destul de costisitoare, insulina, pastilele şi testele zilnice pentru autocontrol sunt gratuite, dar cheltuielile cu alimentaţia se suportă de pacient.

„Se întinde coarda, ca să moară lumea“

Maria Berci suferă de diabet şi a trebuit să-şi cumpere insulina din farmacie. „Dacă nu iau insulină, cad jos. Am fost la cabinet la 1 iulie şi am reuşit să-mi fac programare abia în data de 8 iulie. În perioada aceasta nu am tratament.

image

Fiul meu mi-a adus insulina de la Deva, am plătit 145 de lei. Se întinde coarda, ca să moară lumea“, a spus pensionara din Alba Iulia.

Elena Bocşa nu a ştiut că pentru a veni să-şi ridice reţeta, are nevoie de programare. „Mă simt foarte rău, trebuie să urmez strict tratamentul, fac insulină de trei ori pe zi. Nu am ştiut de programare. Am venit conform reţetei vechi. Tratamentul îmi ajunge doar până mâine“, a spus Elena Bocşa 72 de ani, din Miceşti.

Unii oameni au venit de la o distanţă de peste 80-100 de kilometri. Eugen Anca face tratament cu două tipuri de insulină. „Dacă nu iau tratamentul, intru în comă diabetică şi mor. Am muncit 36 de ani, mi-am plătit datoriile faţă de stat şi acum trebuie să stau la rând. Pentru boală nu există programare“, a spus pensionarul de la Soharu, Abrud.

image

Acesta are probleme cu inima. „Am făcut un preinfarct, mă deplasez foarte greu. Stau pe un vârf de deal. Dacă e vreme bună, vine fiul meu după mine, dacă plouă trebuie să cobor pe jos“, a mai spus Eugen Anca, ce suferă de diabet de peste 11 ani.  

Programări prin telefon

„De trei luni, prezentarea la medic se face doar pe bază de programare. Cei care nu ţin cont de acest aspect, sunt puşi în situaţia de a nu primi reţeta. În Spitalul judeţean Alba sunt patru medici diabetologi şi încă unul la Cugir. De asemenea, în fiecare spital, specialistul de medicină internă se ocupă şi de bolnavii de diabet care nu fac tratament cu insulină. Din punctul nostru de vedere nu există probleme, trebuie doar o mai bună organizare“, a spus Gheorghe Muntean, directorul executiv al Casei de Asigurări de Sănătate Alba.

image

Acesta a specificat că în luna iunie, la Centrul judeţean de diabet s-au prezentat 498 de persoane. „Cei patru medici ar putea consulta lunar un număr de 1.568 de pacienţi. Numărul lor nu e deficitar, ci cel al pacienţilor, care nu se programează din timp“, a mai spus Gheorghe Muntean.

Programările se fac la numărul de telefon 0258.826.272.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite