Infracţiunile grupului DGFP Alba – Pomponio. Vezi aici acuzaţiile aduse de procurorii DIICOT

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acuzaţiile aduse de procurorii DIICOT grupului infracţional DGFP Alba – Pomponio pot determina pronunţarea de către instanţa de judecată a unor pedepse cu ani mulţi de închisoare.

„Campion“ din acest punct de vedere este fostul şef de serviciu cu atribuţii de control Dorin Conţan. Prezentăm în continuare acuzaţiile pentru care au fost trimişi în judecată toţi cei 14 inculpaţi şi pedepsele prevăzute de legislaţie pentru infracţiunile de care sunt acuzaţi:

Dorin Conţan: sprijinire a unui grup infracţional nestructurat (3 – 15 ani de închisoare, referitor la Pomponio SA), complicitate la evaziune fiscală ( 2 – 8 ani, două fapte, referitor la Pomponio SA, respectiv la SC Betacon SRL Cugir), conflict de interese (6 luni – 5 ani, două fapte, referitor la Pomponio SA şi la Molent Sebeş SRL), favorizarea infractorului (3 luni – 7 ani, referitor la Pomponio SA), omisiunea sesizării organelor judiciare (3 luni – 1 an sau amendă, două fapte, referitor la Pomponio SA şi la SC Fotbal Club Unirea 2006 SA), complicitate la delapidare (1 – 15 ani, referitor la sumele de bani identificate şi primite prin Betacon SRL de la Pomponio SA), fals în declaraţii (3 luni – 2 ani sau amendă, declaraţiile de avere şi interese şi sumele primite de la Pomponio SA, Molent SRL, interesele din firmele de unde obţinea foloase).

Ioan Dobra: sprijinire a unui grup infracţional nestructurat (3 – 15 ani de închisoare, referitor la Pomponio SA, favorizarea infractorului (3 luni – 7 ani, referitor la Pomponio SA), omisiunea sesizării organelor judiciare (3 luni – 1 an sau amendă, două fapte, referitor la Pomponio SA şi la SC Fotbal Club Unirea 2006 SA), conflict de interese (6 luni – 5 ani, referitor la Pomponio SA) şi fals în declaraţii (3 luni – 2 ani sau amendă, declaraţiile de avere şi interese).

Ioan Dănuţ Ispas: sprijinire a unui grup infracţional nestructurat (3 – 15 ani de închisoare, referitor la Pomponio SA), complicitate la evaziune fiscală (2 – 8 ani, referitor la redevenţele calculate la SC Pomponio SA şi activităţile derulate prin SC EuropExpres SRL) conflict de interese (6 luni – 5 ani), favorizarea infractorului (3 luni – 7 ani), omisiunea sesizării organelor judiciare (3 luni – 1 an sau amendă, constatările de la SC Pomponio SA şi SC EuropeExpres SRL), fals în declaraţii (3 luni – 2 ani sau amendă, declaraţiile de avere şi interese).

Ioan Mihail Sîrbu: sprijinire a unui grup infracţional nestructurat (3 – 15 ani de închisoare, referitor la Pomponio SA), complicitate la evaziune fiscală (2 – 8 ani, referitor la redevenţele calculate la SC Pomponio SA şi activităţile derulate prin SC EuropExpres SRL), conflict de interese (6 luni – 5 ani, sume de bani şi alte foloase primite de la Luca Anversa), favorizarea infractorului (3 luni – 7 ani), omisiunea sesizării organelor judiciare (3 luni – 1 an sau amendă, constatările de la SC Pomponio SA şi SC EuropExpres SRL), fals în declaraţii (3 luni – 2 ani sau amendă, declaraţiile de avere şi interese).

Ioan Lazăr: favorizarea infractorului (3 luni – 7 ani, referitor la Pomponio SA) şi omisiunea sesizării organelor judiciare (3 luni – 1 an sau amendă, două fapte, referitor la Pomponio SA şi la SC Fotbal Club Unirea 2006 SA).

Luca Anversa: constituire a unui grup infracţional nestructurat (3 – 15 ani de închisoare, executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţe, evaziune fiscală (2 – 8 ani).

Ioan Cosmin Limbean: constituire a unui grup infracţional nestructurat (3 – 15 ani de închisoare), executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţe (6 luni – 2 ani), evaziune fiscală (2 – 8 ani).

Elena Avram: constituire a unui grup infracţional nestructurat (3 – 15 ani de închisoare), evaziune fiscală (2 – 8 ani).

Ramona Maria Achimaş: aderare la grup infracţional nestructurat (3 – 15 ani de închisoare), executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţe (6 luni – 2 ani), evaziune fiscală (2 – 8 ani).

Ana Maria Goia: constituire a unui grup infracţional nestructurat (3 – 15 ani de închisoare), executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţe (6 luni – 2 ani), evaziune fiscală (2 – 8 ani).

Elena Marinela Crişan: constituire a unui grup infracţional nestructurat (3 – 15 ani de închisoare), evaziune fiscală (2 – 8 ani).

Iulian Octavian Pop: constituire a unui grup infracţional nestructurat (3 – 15 ani de închisoare), evaziune fiscală (2 – 8 ani).

Daniel Bădescu: aderare a unui grup infracţional nestructurat (3 – 15 ani de închisoare), evaziune fiscală (2 – 8 ani).

Eugen Lăpădat: complicitate la evaziunea fiscală (2 – 8 ani, referitor la redevenţele privind exploatările de balast ale SC Pomponio SA), complicitate la executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţe (6 luni – 2 ani).

Pedepse la jumătate pentru „aflarea adevărului“

Procurorii au stabilit cheltuilei judiciare în sumă de 188.488 de lei, care au urma să fie suportate de inculpaţi în cote egale. Învinuita Maria Cioată a fost scoasă de sub urmărire penală şi a primit o amendă administrativă de 800 de lei pentru fals în declaraţii.

„Luca Anversa, Avrem Elena şi Goia Ana au contribuit la aflarea adevărului în cauză şi identificarea respectiv tragerea la răspundere penală şi a celorlalţi membrii ai grupării, motiv pentru care faţă de aceştia urmează a se face aplicarea dispoziţilor legale privind reducerea la jumătate a limitelor pedepselor“, se afirmă în rechizitoriul procurorilor. Vom reveni în perioada următoare cu principalele fapte ale inculpaţilor şi modul de desfăşurare a acestora.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite