Admitere la Universitatea din Alba Iulia: 1.533 locuri la Licenţă şi 764 locuri la Master

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Universitatea 1 Decembrie 1918
Universitatea 1 Decembrie 1918

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia deschide luni prima sesiune de înscriere pentru absolvenţii de liceu care doresc să urmeze o facultate. Viitorii studenţi au la dispoziţie 10 zile pentru a-şi depune dosarele de înscriere, în perioada 16 iulie  - 26 iulie 2012.

Universitatea din Alba Iulia oferă absolvenţilor de liceu un număr de 1.533 de locuri la nivelul de studiu Licenţă şi 764 de locuri la Masterat. Candidaţii trebuie să plătească o taxă de 150 de lei la casieria Universităţii. Actele necesare sunt o cerere tip, diploma de bacalaureat sau echivalenta acesteia, în original, foaia matricolă cu rezultatele şcolare din anii de liceu, copie legalizată a certificatului de naştere, adeverinţă medicală tip eliberată de medicul de familie, două fotografii tip buletin şi un dosar plic.

Conducerea Universităţii a stabilit ca înscrierile să aibă loc la sediul facultăţii de Teologie Ortodoxă, în condiţiile în care accesul la sediul central al instituţiei de învăţământ este îngreunat de lucrările de modernizare ce au loc în Cetate.

Calendarul admiterii:

- 16 – 26 iulie: înscrierea candidaţilor
- 27 iulie: susţinerea sau lucrarea scrisă
- 28 iulie: ierarhizarea candidaţilor pe baza criteriilor de selecţie
- 30 iulie: comunicarea rezultatelor
- 30 iulie – 3 august: înmatricularea candidaţilor admişi pe locurile finanţate prin granturi de studii şi cu taxă
- 6 – 17 august: înmatricularea candidaţilor admişi pe locurile cu taxă.

VEDEŢI AICI NUMĂRUL DE LOCURI LA FIECARE FACULTATE ŞI TAXELE ANUALE

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite