Ilie Furduiu, profesorul ce a construit două şcoli şi un cămin cultural

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesorul Ilie Furduiu a avut o carieră didactică de 55 de ani. A debutat ca învăţător în 1951 şi a ieşit la pensie ca profesor în 1990, dar a continuat să predea până în anul 1996.

Profil

Născut: 17 iunie 1930, la Moreni, Dâmboviţa
Studii: Facultatea de Istorie-Geografie din Cluj-Napoca
Stare civilă: căsătorit, doi copii, doi nepoţi

În întreaga sa carieră a avut preocupări dintre cele mai diverse. A construit două şcoli şi un cămin cultural, a publicat cărţi şi articole în reviste, a făcut mii de fotografii şi a aşezat peste 10 plăci comemorative în oraşul Abrud, unde a trăit cea mai mare parte a timpului.

A fost tot timpul preocupat de istoria şi geografia Ţării Moţilor şi de faptele eroilor români din această parte a ţării, Avram Iancu, Horea, Cloşca şi Crişan

Vocaţie de constructor

„Din 1951 am fost învăţător la Sohodol, Arieşeni, Abrud Cristea şi Abrud. Am condus lucrările de construire a şcolilor din Sohodol Centru şi din Abrud Cristea şi a căminului cultural din Poiana Sohodol. Aveam vocaţie de constructor pentru că tatăl meu a fost dulgher, iar vara lucram cu el ca să câştig bani pentru şcoală“, ne-a spus Ilie Furduiu. Şcoala din Abrud Cristea a terminat-o în trei luni.

După această realizare a primit de la Ministerul Învăţământului, în 1959, titlul de „învăţător fruntaş“. „Am lucrat cot la cot cu oamenii din sat de dimineaţă până seara. Am fost ajutaţi şi de angajaţi de la întreprinderea minieră din Roşia Montană. Am fost primul învăţător fruntaş din Raionul Cîmpeni“, a precizat profesorul. La Şcoala Generală „Avram Iancu“ din Abrud a înfiinţat clubul curioşilor.

„Funcţiona după principiul elevul întreabă, profesorul răspunde. Era un stimulent de căuta informaţii şi de a pune întrebări. În 1968, când s-a înfiinţat judeţul Alba, am fost solicitat să fac o prezentare a zonei în faţa autorităţilor. I-am pus pe copii să facă prerzentarea şi a ieşit un lucru extraordinar“, a afirmat profesorul.

Elevi ghizi pentru turişti

Tot la Abrud a înfiinţat şi condus grupul de elevi ghizi „Crăişorii Iancului“, care aveau misiunea de a prezenta monumentele şi atracţiile turistice din Abrud vizitatorilor. „Scopul principal era dezvoltarea aptitudinilor copiilor de a vorbi în public, de a se exprima liber. Am avut oaspeţi din Franţa, din Ungaria, dar şi profesori universitari, poeţi, scriitori şi toţi au fost impresionaţi de prezentările făcute de copiii.

Cu cei din Ungaria a fost cel mai greu pentru că a trebuit să le explicăm şi au înţeles că a fost vina maghiarilor în evenimentele de la Abrud din perioada 1848 – 1849“, a completat Ilie Furduiu.

A publicat patru cărţi, iar în prezent lucrează la una nouă cu sfaturi pentru gazde şi ghizi. Este fotograf din anul 1952. A realizat mai ales fotografii cu caracter didactic diapozitive şi diafilme. „Boala mea în materie de fotografie sunt culorile alb şi albastru. Norii albi pe un cer albastru“, a spus fotograful.

Ce preocupări aveţi în prezent?
I.F.
: „Sunt membru în colectivul de redacţie al revistei Dacoromania, unde public articole şi fotografii. Petrec foarte mult timp în arhive unde cerectez activitatea protopopiatului din Câmpeni, după anul 1880. Vreau să scriu şi o carte pe această temă. Sunt membru în societatea Cultural-Patriotică Avram Iancu şi particip la multe activităţi ale acesteia“.

Vă amintiţi o întâmplare mai deosebită din copilărie?
I.F.
: „Da, 1938 la vârsta de opt ani am venit din Poiana Sohodol cu părinţii îmbrăcat în costum popular la Abrud, unde avea loc o adunare a Astrei. Nu am intrat în sală, dar i-am văzut atunci pe Nicolae Iorga şi Ioan Micu. După mai mulţi zeci de ani am reuşit să obţine documentele care relatează ce s-a discutat acolo. Am pus o placă comemorativă pe clădire Detunata unde a avut loc adunarea“.

Ce-i place: „Îmi plac oamenii cu care lucrez la reviste. Îmi place să citesc foarte mult, motiv pentru care am foarte puţin timp liber. Îmi place să mă documentez permanent cu ultimele noutăţi în domeniul ştiinţei“.

Ce nu-i place: „Nu îmi place că românii îşi caută stăpâni tot timpul, nu sunt în stare să se conducă singuri. Nu îmi place faptul că nu ne punem în valoare fertilitatea solului şi aurul cenuşiu, adică mintea. Învăţământul a fost dat tot timpul pe mâna unor oameni care nu sunt în stare să îl conducă aşa cum trebuie“.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite