Premieră în România. Hidrocentrală privată de 18 milioane de euro în Munţii Apuseni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhiva Energia produsă de hidrocentrală din Apuseni va fi livrată în sistem naţional
Foto Arhiva Energia produsă de hidrocentrală din Apuseni va fi livrată în sistem naţional

Energia produsă de hidrocentrala de pe râul Valea Mare, din Munţii Apuseni,  ar urma să asigure consumul casnic de energie electrică pentru două oraşe din Apuseni şi comunele limitrofe.

Proiectul de amenajare, în comuna Bistra din Munţii Apuseni, a primei centrale hidroenergetice private din România, este derulat de firma Casito Transimpex SRL Peştişu Mic, judeţul Hunedoara. Investiţia presupune construirea a două minicentrale hidroelectrice,  pe cursul râului Valea Mare, pe o distanţă de aproximativ 7,5 kilometri.

Vor fi ridicate două baraje amplasate la altitudini diferite, unul la 675 metri, iar celălalt la 858 metri, care vor  alimenta cu apă cele două minihidrocentrale. Proiectul “Amenajarea Hidro – energetică a râului Valea Mare-comuna Bistra”, prevăzut iniţial pentru trimestrul III al anului 2010, a demarat cu întârziere de  din cauza procedurilor greoaie de obţinere  a avizelor necesare, care au durat 6 ani.

Centrală hidroelectrică de 7,4 MW

„Organizarea de şantier este finalizată în proporţie de 100 la sută. Este în lucru fundaţia la minicentrala hidroelectrică numărul unu, cea de la cota 675 de metri, dar şi la bazinul de încărcare situat la bifurcaţia valea Devei-valea Filii. În paralel, lucrăm şi la conducta de aducţiune a apei care ajunge la microcentrala numărul 2, situată la altitudinea de 858 de metri“, a explicat Petrică Toma, administratorul firmei Casito Transimpex SRL.

Centrala de pe Valea Mare, singura privată din România, potrivit investitorului, ar urma să aibă o putere instalată de 7,4 MW, mai exact de 3,7 MW pe fiecare microcentrală. „În primul rând energia produsă aici va fi net superioară celei eoliene. Puterea instalată depinde, în primul rind, de doi factori: debitul şi căderea apei, care se înmulţeşte cu 8,3, coeficientul de transformare a energieui cinetice a apei în energie electrică. Totul se împarte la 1.000. Pe râul Valea Mare rezultă valoarea de 7,4 MW. Zona are un debit al apei dintre cele mai bune din ţară, debitul mediu anual-multianual este de 1,2 metri cubi pe secundă“, a completat investitorul.

Potrivit calculului întocmit de investitor, energia produsă pe Valea Mare ar urma să asigure independenţa energetică pentru consumatorii casnici din oraşele Câmpeni şi Abrud, dar şi pentru comunele limitrofe. Curentul electric va fi furnizat în sistem naţional.

Energie electrică pentru două oraşe

După amenajarea celor douăî minihidrocentrale, aflate în raport de interdependenţă, şi a bazinului de încărcare şi de decantare a apei, de la cota 1050, va fi ridicată o staţie electrică la Câmpeni, de unde va fi distribuită energia.

„Energia electrică produsă de centrala de pe Valea Mare va fi transportată printr-un cablu subteran special, pe o distanţă de 12,5 kilometri, până în oraşul Cîmpeni. De aici va fi distribuită populaţiei, de distribuitorii autorizaţi, pe infrastructura actuală. Din punctual meu de vedere energia produsă va avea o calitate superioară constantă şi va fi produsă mai ieftin pentru sistemul energetic naţional.“, a mai precizat investitorul.

Investiţia, programată să se finalizeze ăn martie 2013,  este o gură de oxigen bugetul local al comunei Bistra. „Vorbim în primul rând de impozitul pe clădiri care nu va fi mic din moment ce valoarea investiţiei este de 18 miniloane de euro. Dacăp aplicăm procentul de 0,1 la sută va ieşi o sumă bună. Asta în contextual în care veniturile la bugetul local sunt5 de aproximativ 3 miliarde de lei vechi pe an. Nu în ultimul rând va dezvolta turismul în zonă“, a spus Traian Gligor, primarul comunei Bistra.

Investitorul intenţionează să ridice şi un motel cu 30 de camere, în zona minihidrocentralei numărul 2. În plus, şi-a luat angajamentul de a consolida malurile rîului şi de a dubla lăţimea drumului forestier actual.

Valoarea lucrărilor este estimată la 18 milioane euro, sumă asigurată integral de Grupul Casito Transimpex SRL. Compania  desfăşoară activităţi în transport aerian şi auto, recuperare şi valorificare de materiale refolosibile, reparaţii aparate de măsură-control, producţie de materiale de construcţie. Casito deţine, de altfel, şi Fabrica de Mortare şi Adezivi din Hunedoara.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite