Ghidul turistic al judeţului Alba, lansat la Târgul naţional de turism de la Albac

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de la ediţia anterioară
Imagine de la ediţia anterioară

Varianta în limba română a primului ghid turistic al judeţului Alba este realizată după standarde internaţionale şi va fi lansată la Târgul de Turism de la Albac.

Ghidul are 328 de pagini, iar formatul va fi cel al ghidurilor Naţional Geographic. Este  structurat pe zone, pe grupe de relief: Podişul Transilvaniei, Munţii Apuseni sau Munţii Sebeşului. Va fi lansat la Târgul de Turism de la Albac, care are loc în perioada 2-4 septembrie.

„Ghidul va conţine, în primul rând, informaţii utile despre destinaţiile turistice din Alba cum ar fi unităţile de cazare, monumentele naturale reprezentative ce pot fi vizitate, imagini“ ,a explicat Diana Cutinici, de la Serviciul Turism din cadrul Consiliului judeţean Alba, organizatorul principal al Târgului naţional de turism de la Albac, ajuns la cea de-a şaptea ediţie.

„Şi, totuşi, de ce un ghid turistic? De ce în 2011? În primul rând, fiindcă era o urgenţă pentru bunul mers al turismului judeţean, supus aceleiaşi legi nescrise căreia i se supun şi marii actori din turismul mondial: fără hartă şi ghid turistic nu poţi face turism. În al doilea rând, am alcătuit acest ghid în ideea că oricine, oricând are dreptul de a se bucura, în cel mai simplu mod cu putinţă, de locurile cu adevărat frumoase ale lumii. Iar lumea noastră, aici, este judeţul Alba.

Puţini îl cunosc, însă, aşa cum i se cuvine. De la mănăstirile Apusenilor până la aurul Roşiei Montane, de la peşterile Trascăului până la cetatea Alba Iuliei şi de la cramele de la Jidvei până la Târgul de Fete de pe Muntele Găina, subiectele ghidului te vor uimi cu fiecare pagină. Citeşte despre cele mai mari obiective turistice vizitabile, ţine cont de atenţionările noastre, reţine picanteriile locale, consultă fotografiile, foloseşte sfaturile de călătorie, rezervă-ţi loc de cazare la telefoanele afişate şi nu uita să iei ghidul pretutindeni în călătoria ta. Îţi va fi de folos ca un prieten la drum“, se arată într-unul dintre primele articole din Ghid.

Concursuri de pescuit şi gastronomie, drumeţii călare 

Târgul de la Albac, unicul din ţară, potrivit organizatorilor, dedicat turismului rural va antrena 20 de operatori de turism din România.

La Târg şi-au anunţat prezenţa 62 de meşteri populari. Vizitatorii pot cumpăra doniţe, ciubere, fluiere, tulnice şi alte obiecte făcute din lemn.  Sâmbătă, va fi vernisată expoziţia  Taberei Naționale de Pictură.

Organizatorii au pregătit şi concursuri pentru participanţi. Zece concurenţi vor încerca să câştige publicul de partea lor cu cea mai bună tocăniţă.

Şi pescarii se vor duela pentru peştele din Arieşul Mare, competiţie pentru care s-au înscris 24 de concurenţi.

Pentru ca oferta pensiunilor din zonă să fie cunoscută şi, ulterior, prezentată de agenţiile de turism, vor fi organizate deplasări la pensiunile din jurul Albacului.  În localităţile din zona montană de nord a judeţului Alba există peste 200 de pensiuni agroturistice, majoritatea certificate de ANTREC. Numai în comuna Albac sunt înregistrate oficial 50 de pensiuni.

Viziotatorii Târgului pot opta gratuit şi pentru drumeţii, atât călare, cât şi cu bicicleta. Asta, dacă vor să plece din zonă cu un jurnal de călătorie.

Târgul este organizat de Consiliul Judeţean Alba şi Primăria Comunei Albac, cu sprijinul  ANTREC.


Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite