Gheorghe Jurcă a publicat în 23 de ani 42 de cărţi

Membru al Uniunii Scriitorilor, filiala Alba-Hunedoara, Gheorghe Jurcă este unul dintre cei mai prolifici prozatori din Alba. Moţ din zona Abrudului, a fugit de acasă pe calea cunoașterii. Biblioteca din sat era prea săracă pentru el, iar la țară se punea bază pe bucate, nu pe hrana spirituală.

Data nașterii: 20 ianuarie 1939, localitatea Ciuruleasa, județul Alba
Educație: Facultatea de Filosofie din cadrul Universității București
Starea civilă: căsătorit, un băiat şi o fată

Datorită mamei, învăţase să scrie şi să citească încă înainte de a merge pe clasa a I-a, dar tatăl plănuia altceva cu el. „Tata avea mentalitate de țăran. Eram al doilea din şase fraţi şi vroia să-l ajut la coasă, la animale, la tăiat lemne, așa că într-o noapte am fugit de acasă, în Zlatna.

Mama mi-a fost complice. Mi-am luat viaţa în propriile mâini de la 14 ani. Nimeni nu mi-a dat vreun sfat, cum să fac să mă întâlnesc cu destinul şi împreună să ne întâlnim cu adevărata vocaţie“, povesteşte Gheorghe Jurcă.

Student bursier

La Zlatna nu a avut de ales şi a făcut şcoala profesională, specialitatea topitor de metale neferoase. Spune că acea perioadă a fost una cumplită. „Carnea de pe ciolan o luau profesorii şi pedagogii, iar ciorbele şi supele erau apă chioară, se vedeau prin ele fundul farfuriei. Noaptea nu puteam dormi de foame“, rememorează scriitorul. După terminarea şcolii, a fost repartizat, alături de alţi colegi, la Combinatul de Negru de Fum Copşa Mică. N-a stat decât o lună.

„Când ne-am întors în prima zi de la lucru în apartamentul repartizat, ne uitam unul la altul şi nu ne mai recunoşteam. Eram toţi negri. Numai dinţii îi aveam albi“, spune zâmbind Gheorghe Jurcă. S-a întors la Zlatna, dar n-a vrut să lucreze ca topitor, era o muncă de sisif și nu era făcut pentru așa ceva. „Trebuia să arunci minereu cu lopata pe gura cuptorului, la o temperatură de peste 100 de grade Celsius. Te topeai“, îşi aduce aminte prozatorul.

A plecat în zona Bradului, la uzina de preparare a minereurilor aurifere din Gura Barza, unde a lucrat până a absolvit liceul seral. Asta a și urmărit, de altfel. S-a remarcat ca un elev eminent şi bursa primită după bacalaureat i-a netezit drumul spre învăţământul superior.

„Scrisul este rațiunea de a fi a vieții mele“

A terminat filosofia la București și și-a îndeplinit visul de a fi gazetar. A lucrat în jurnalistică 43 de ani, la început în Deva (5 ani) și apoi numai în Alba Iulia, excelând în reportaje și anchete sociale. Timpul i-a definit valoarea. A fost, pe rând, șeful secției social, redactor șef adjunct, redactor șef și director editor la cotidianul albaiulian „Unirea“.

„O viață întreagă am dedicat-o presei. Fără gazetărie, nu aș fi scris nici un sfert din cât am publicat, iar scrisul este, prin excelență, rațiunea de a fi a vieții mele“, afirmă prozatorul. A debutat în anul 1987, cu volumul „Amurg în pădurea de carpeni“. De atunci și până în prezent a abordat în cele 42 de cărți publicate aproape toate genurile literare (eseu, nuvelă, povestire, roman, publicistică, teatru, poezie, scenariu de film).

A fost premiat de Uniunea Scriitorilor în două rânduri, pentru romanul „Paște, murgule, iarba verde“ și piesa de teatru „Femeia din lună.“ „Eu nu scriu pentru critică, scriu pentru că sunt un om viu. Grosul cărților mele are ca tematică dragostea, pentru că dragostea este, în opinia mea, scânteia care aprinde combustia umană și mână istoria înaine“, spune prozatorul.

Ce-i place: „Îmi place să mă trezesc în zori și să văd o dimineață limpede, cu oameni  zâmbind și armonie în casă. Îmi place să-mi beau cafeaua în liniște și să ascult muzică de Vivaldi sau Mozart. Îmi face plăcere să-mi ceară cineva un sfat și să fiu în stare să i-l dau.“

Ce nu-i place: „Mă supără mârlănia, grobianismul, ipocrizia, cinismul, lașitatea, indiferența față de aproape, lipsa de empatie. Mă deranjează penibilul politicienilor, care de multe ori croncăne, hăhăiesc, făcând paradă de fals patriotism, în timp ce românii sunt disperați că n-au ce pune pe masă.“

Care-i diferența dintre gazetărie și literatură?
G.J.: „În gazetărie, important este limbajul funcțional, care să transmită un mesaj clar, concis către cititor, să-i formeze o opinie. În literatură limbajul este instrumentul prin care fugi de realitatea în care te constrânge gazetăria pentru a pluti în ficțiune.“

Care e secretul celor 42 de cărți publicate în nici 23 de ani?
G.J.: „Ritmul, cadența pe care mi-a dat-o ziaristica, deschiderea și empatia mea față de hârtie, față de scris. Dar îmi trebuie liniște. Dacă am liniștea necesară, scriu 15 pagini pe zi fără să modific nimic. Pentru mine a fi prozator înseamnă să te legi cu lanțurile de masa creației.“