Gheorghe Dăncilă a publicat volumul „Vraja sublimei nerușinări“

Gheorghe Dăncilă își are obârșia în mărginimea Văii Sebeșului, în satul Răchita, zonă despre care spune cu emoție că este un spațiu paradisiac, cu locuri frumoase și oameni frumoși.

„La țară, în lumea satului, am crescut cu frica lui Dumnezeu și cu rușine de oameni. Sărac, dar curat. Așa mi-am învățat și copiii să fie, religioși și cinstiți“, spune poetul. Membru al Uniunii Scriitorilor, a debutat în „România Literară“ și ulterior a publicat un prim volum de poezie „Muntele cu zei“. Este semnatarul a 17 creații literare, dintre care două cărți pentru copii și cinci traduceri din Omar Khayyam, Esenin, Shakespeare, Paul Verlaine și Alfred de Vigny. A publicat în revistele literare „Luceafărul“, „Transilvania“, „Tribuna“, „Discobolul“, „Gând românesc“.

Prieten cu Ion Lăncrănjan

„Liceul l-am făcut la Colegiul Național «Horea, Cloșca și Crișan», instituție de învățământ unde aveam să-mi închei, mult mai târziu, cariera de profesor“, spune liricul. A activat 12 ani la centrul de librării și afirmă că în lumea cărților s-a simțit ca peștele în apă. „Organizam diverse lansări de carte și am avut șansa să întâlnesc reputați scriitori reușind astfel să pătrund în presa literară. Așa am debutat, destul de târziu, la 40 de ani, în marile reviste literare. Prima dată în «România Literară», când Tiberiu Utan mi-a publicat poezia «Valea Frumoasei»“, rememorează poetul.

L-a cunoscut pe marele scriitor Ion Lăncrănjan, de care a legat o trainică prietenie. „Pe Bădia, cum îi spuneam noi, prietenii, l-am cunoscut  când și-a lansat volumul «Cântec pentru Transilvania». Am toate cărțile lui, cu dedicație. Îl însoțeam la Oarda de Sus, satul său natal. Îl duceam și îl aduceam de la gară. Îmi aduc aminte că am fost odată la București și i-am spus: «Bădie, du-mă la Casa Scriitorilor, să-i văd pe scriitori». Înainte de a muri, eu l-am condus la tren când a plecat din Alba Iulia spre București. Stătea în Drumul Taberei. Avea bagaje multe și, când a ajuns, m-a sunat și mi-a zis: «Am ajuns răchiteanule, a fost frig pe tren, am stat pe coridor, că era aglomerat». A fost ultima dată când i-am auzit vocea“, povestește Gheorghe Dăncilă.

Un mare timid

Scrie din clasa a VI-a și își aduce aminte cu plăcere de anii de liceu când profesorul Ștefan Munteanu, un cultivator al tinerilor creatori, l-a încurajat permanent, îi făcea liste întregi pentru lectură cuprinzând creații ale marilor lirici. „Ca să scrii poezie, trebuie să-ți faci o cultură poetică uriașă. Profesorul Munteanu a avut un rol mare în formarea mea și în întreținerea aripilor să nu se usuce. De atunci poezia nu s-a mai dezlipit de mine“, spune poetul.

A scris caiete întregi de poezii la toate fetele frumoase din liceu, afirmând că pentru dânsul femeia a reprezentat și reprezintă eterna frumusețe. A publicat anul acesta volumul „Vraja sublimei nerușinări“, o selecție de poeme de dragoste scrise de-a lungul timpului.

„Pentru mine, femeia reprezintă, vorba amicului Geo Jurcă, totul, deși am fost un mare timid. Îmi era rușine să fac curte fetelor, mă gândeam că la frumoase nu am acces, iar cele urâte nu-mi plăceau. Și așa, probabil, descărcarea a venit în vers. Am scris poezie, în loc de realizări concrete“, concluzionează cu umor poetul.

Vă aduceți aminte de o întîmplare aparte, mai puțin plăcută ?

G.D.: În 1963, pe când terminam facultatea, zece studenți de la filologie, am fost chemați la decanat. Acolo, un ofițer de securitate ne-a oferit orice mare oraș, dacă ne angajăm în securitate, că au nevoie de oameni cu studii. Din toți zece, doar o fată a acceptat, să prindă Aradul. Restul am refuzat, pe motive că mergem aproape de părinți, că avem pasiunea școlii, a literaturii. Și am scăpat. Ulterior, pe când eram la Casa de Cultură din Alba Iulia, mi s-a mai făcut o astfel de propunere, dar am scăpat și de data asta, iar în primul an de învățământ, la Doștat, un tip de la UTC mi-a spus că vrea să mă trimită la Academia „Ștefan Gheorghiu“. Nu m-am dus și mă felicit pentru toate aceste trei refuzuri.

Ce-i place:
„Rătăcirile în natură sunt pentru mine vindecătoare. La oameni apreciez franchețea, loialitatea, inteligența. Mi-a plăcut întotdeauna să trăiesc în umbra oamenilor mari. Mi-i dragă frumusețea morală“

Ce nu-i place:
„Nu-mi plac constrângerile, ce mi se interzice aia fac. Detest duplicitatea, minciuna, fățărnicia. Mă deranjează persoanele care nu se țin de cuvânt, oamenii care nu sunt punctuali“

Profil:
Data nașterii: 12 iunie 1940, satul Răchita, județul Alba
Educație. facultatea de Filologie din cadrul Universității "Babes Bolyai" Cluj Napoca
Starea civilă: căsătorit, doi băieți, doi nepoți