Alba Iulia: Portret. Daniela Todor a cântat alături de Gheorghe Zamfir

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alba Iulia: Portret. Daniela Todor a cântat alături de Gheorghe Zamfir
Alba Iulia: Portret. Daniela Todor a cântat alături de Gheorghe Zamfir

La doar 6 ani, Daniela Todor are o voce deja remarcată de specialiştii în folclor din judeţul Alba. Cunoscuta solistă de muzică populară Leontina Fărcaş spune despre ea că este un real talent.

Părinţii micuţei Daniela Cristina Todor sunt convinşi că vocea frumoasei lor fetiţe este un har de la Dumnezeu. Prima care şi-a dat seama de talentul nativ al Danielei a fost educatoarea Eugenia Cioancă.

„În urmă cu doi ani, înainte de a se termina anul şcolar, am dus fetiţa la ediţia a V-a a Concursului <>, desfăşurat la Teatrul de Păpuşi Prichindel din Alba Iulia. Au participat copii cu vârste cuprinse între 6-14 ani. Ea a fost cea mai mică şi a obţinut menţiune pe judeţ”, a spus tatăl Danielei.
Dan Todor a adăugat că fiica lui obţinea un loc mult mai bun, dacă nu ar fi fost depunctată la proba costumului popular prezentat.

Are o memorie extraordinară

Conştienţi că Daniela are înclinaţii evidente spre muzica populară, părinţii au înscris-o la clasa de canto popular. „Daniela este cea mai mică elevă a mea. Îmbină mai multe calităţi: este frumuşică, deşteaptă şi are o voce plăcută. La ore, încă înainte de a ştii să citească, insista de fiecare dată să-i scriu şi ei textul cântecului pe caiet. Suferea dacă nu i-l scriam. Cu textul în faţă, se simţea în elementul ei. E un copil de mare pespectivă, cu o memorie extraordinară, cu o putere de recepţie deosebită şi sunt convinsă că, în timp, va avea rezultate pe măsură”, a afirmat despre Daniela profesoara Leontina Fărcaş.

Din 2007 încoace, micuţa solistă de muzică populară a participat la o serie de concursuri obţinând rezultate promiţătoare: anul trecut, invitată fiind de Consiliul Judeţean Alba, a obţinut diplomă de merit la Festivalul „Alba Afroda”, iar în acelaşi an a primit „Premiul special” la Festivalul concurs „Comoara satelor” din Blaj.

Ştie să scrie şi să citească


În acest an, a obţinut locul II în cadrul aceluiaşi festival blăjean, fapt pentru care a fost recompensată cu suma de 150 de lei.
„De banii respectivi i-am luat bicicletă. A fost tare simpatică la premiere. Când s-a înmânat premiul în bani, trebuia să semnez un stat de plată, ceva de genul acesta. Nu m-a lăsat pe mine, s-a dus ea şi a semnat”, a completat tatăl Danielei amuzat.

Ultima ei prezenţă la un eveniment de gen, a fost pe 13 iunie 2009, la un post de televiziune local, alături de prezentatorul Ioan Moldovan şi de invitatul special al acestuia – renumitul naist român Gheorghe Zamfir. Remarcabil este şi faptul că la doar şase ani Daniela Cristina Todor ştie să scrie şi să citească.

Este, de altfel, evidenţiată pentru rezultate la învăţătură şi purtare frumoasă. A obţinut locul întâi la concursurile „Mugurii Crucii Roşii”, „Mihai Eminescu – poet nepereche”, „Micii pietoni” şi „Desene pe asfalt”.

Ne poţi spune versurile unui cântec?
D.T.:
„Da, vă zic o cântare pe care o dedic mereu tatălui meu: „Mama mea când m-o făcut/ tata tăt ficior o vrut. Acuma nu m-ar mai da/ şi să-i dai toată lumea. Acuma dacă-l omori/ nu m-ar da pe cinci ficiori.”

Ce pasiuni ai în afară de a cânta?
D.T.:
„Când am timp liber mă uit la televizor la muzică populară. În place să scriu şi să citesc şi să mă joc cu copiii. Dar cel mai mult, îmi place să mă duc la şcoală, să mă înveţe cântece populare doamna profesoară Leontina Fărcaş.”

Ce-i place: „Am foarte mulţi prieteni la grădiniţă. Mă joc cu ei în fiecare zi şi cântăm toţi muzică populară. Îmi place de prietenii mei pentru că se joacă cu mine şi vorbesc frumos. Îmi plac toţi băieţii, mai ales cei cuminţi. Acum voi merge la şcoală şi cred că mă voi juca şi vom cânta şi împreună cu noii colegi.”

Ce nu-i place: „Nu-mi place de unii copii că nu ascultă. Eu le spun să fie cuminţi, să nu fie răi şi să vorbească frumos. Dar ei nu mă ascultă şi sunt obraznici. Atunci mă supăr şi nu mai vorbesc cu ei.”

Profil
Data naşterii: 25 ianuarie 2003, Alba Iulia
Educaţie: clasa a I-a, Şcoala de canto popular

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite