Alba Iulia: George Conţiu îşi împarte timpul între desen şi muzică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

George Conţiu, până la cei 13 ani ai săi, şi-a trăit din plin copilăria şi a încercat să se exprime pe mai multe paliere: sport, pictură şi muzică. Desenul îl pasionează cel mai mult, iar cea mai mare parte a timpului o dedică acestui domeniu.

Profil:
Data şi locul naşterii: 28 martie 1997, Baia Mare
Studii: elev în clasa a VII-a la Şcoala generală „Mihai Eminescu“, din Alba Iulia


George Conţiu s-a născut la Baia Mare unde a făcut şi primii paşi în lumea desenului. Adolescentul pictează de la o vârstă fragedă, iar părinţii au fost cei care au conştientizat talentul fiului lor şi l-au înscris la Palatul Copiilor. „La vârsta de 7 ani luam primele lecţii de desen. Mama a fost cea care a considerat că am talent şi merit să merg mai departe“, a povestit George. Viaţa sa s-a derulat o bună perioadă de timp între şcoală, desen, karate, handbal şi înot. „De când eram mic mi-am dorit să am activitate şi să fac cât mai multe lucruri care îmi plac. Am început cu desenul, dar simultan am început să iau şi ore de sport. Îmi plăcea să îmi diversific viaţa şi ceea ce făceam. Şcoala era şi este oricum pe primul loc, însă pe lângă  asta îmi doream mai mult“, a afirmat adolescentul.

La cei 13 ani ai săi George a încercat câte puţin din toate, iar până acum este convins că desenul îl reprezintă cel mai bine. „Este o pasiune în care pun suflet şi mă relaxează. Sunt cu gândul la viitor de asemenea, pentru că, într-o oarecare măsură, desenul mă va ajuta să devin arhitect“, a spus băiatul. Talentul pentru desen l-a moştenit de la bunica sa care a realizat numeroase picturi în ulei. „Pasiunea pentru desen o moştenesc de la bunica, de la bunicul am învăţat mai multe despre structuri şi proiectare, deoarece el este proiectant. Tot el este şi cel care mi-a deschis ochii către domeniul arhitecturii pe care îmi doresc să îl urmez“, a afirmat tânărul pictor.

„Vedeam oamenii foarte dezinvolţi şi libertini“

La vârsta de 10 ani George s-a mutat împreună cu mama sa în Alba Iulia unde viaţa lui a început să se schimbe. Într-un timp foarte scurt s-a adaptat oraşului şi şi-a făcut o mulţime de prieteni. „Venind dintr-un oraş mai mare, când am fost lăsat prima oară să mă plimb singur pe bulevard mi s-a părut un vis. Vedeam oamenii foarte dezinvolţi şi libertini. A trebuit să mă învăţ cu accentul, chiar dacă mama era de-a locului“, a povestit George.

Sportul l-a abandonat din lipsă de timp, dar şi pentru că nu este adeptul violenţei. „Karatele nu mă reprezentau, iar timpul, din cauza orelor de după amiază, s-a împuţinat“, a spus adolescentul. I-a rămas desenul, iar pentru a putea să îşi cultive în continuare acest talent s-a înscris la Centrul de cultură „Augustin Bena“, la clasa de pictură unde a participat deja cu lucrările sale, la o serie de expoziţii.

În paralel adolescentul învaţă să câte la chitară. „M-am înscris la Palatul Copiilor din Alba Iulia. De curând am reuşit să îmi achiziţionez o chitară pentru care am muncit cât am putut şi mi s-a dat voie. Mi-am strâns bani, iar cu ajutorul mamei astăzi am chitară“, a povestit George.

Cum te descurci cu şcoala şi cum îţi împarţi timpul?
G.C.: „Şcoala este pe primul loc. Aloc timp atât pasiunilor mele cât şi şcolii. Am participat până acum la mai multe olimpiade şi concursuri la limba şi literatura română, la matematică şi limba engleză. Îmi plac foarte mult: desenul – chiar dacă la şcoală nu am tâta inspiraţie, şi engleza. De două ori pe săptămână merg la cursurile de desen, iar restul îl împart între chitară şi prieteni“.

Ce îţi place cel mai mult să desenezi şi ce te inspiră?
G.C.: „Animalele şi peisajele sunt cel mai des întâlnite în desenele mele, în special lupii, pentru care am o slăbiciune. Folosesc foarte mult culori pastelate, dar în funcţie de ce reprezintă desenul, dacă este abstract, şi culori mai sobre. Mă inspiră foarte mult şi muzica pe care o ascult – rock şi clasică“.

Ce-i place: „Îmi place să socializez. Îmi plac foarte mult orele de pictură pe care le urmez, unde pe lângă faptul că învăţ să pictez, am ocazia să învăţ de la cei mai mari decât mine o mulţime de lucruri. Îmi place muzica, sportul şi lectura. Îmi place să îmi petrec timpul liber cu prietenii. Îmi plac oamenii sociabili“.

Ce nu-i place: „Nu-mi plac oamenii falşi şi minciuna. Nu-mi place violenţa şi oamenii care nu sunt toleranţi.“


Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite