Funcţionarii de la Oficiul de Consultanţă Agricolă Alba vor câte 10.000 de euro de la stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

25 de angajaţi ai Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă Alba au obţinut în instanţă 1,1 milioane de lei, reprezentând drepturi salariale restante. Consiliul Judeţean Alba, care va prelua instituţia, refuză să plătească, acuzând o complicitate între sindicalişti şi foştii conducători.

Angajaţii Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă (OJCA) Alba au reclamat în instanţă neplata unor drepturi salariale în perioada 25 noiembrie 2005 - 16 decembrie 2008 şi au avut câştig de cauză. Odată cu preluarea instituţiei de către Consiliul Judeţean (CJ) Alba, de la Ministerul Agriculturii, şi transfomarea ei în Camera Agricolă Alba, reprezentanţii autorităţii judeţene au ameninţat că nu vor achita aceste sume, acuzându-i pe sindicalişti şi pe membrii fostei conduceri de complicitate.

Aşteaptă banii de la minister

Banii reprezintă, potrivit liderului sindical Ioan Popa, „suplimentul postului şi al treptei“, sume prevăzute de statutul funcţionarului public. „Am câştigat procesul cu Ministerul Agriculturii pe prevederile statutului funcţionarului public. Până acum nu ne-am pus problema că nu ne vom primi banii. Drepturile salariale ce le-am câştigat în instanţă trebuia reeşalonate pe trei ani. Deşi vom trece în subordinea Consiliului Judeţean Alba, e normal ca ministerul să-şi achite obligaţiile faţă de noi“, a spus, astăzi, Ioan Popa. Media sumei pe care ar trebui să o primească fiecare angajat este de 44.000 de lei, adică aproximativ 10.000 de euro.

Bani cât bugetul pe un an

„S-au dat ei pe ei în judecată, fără să atace hotărârile instanţei. Nu este moral faţă de angajaţii Consiliului Judeţean. Au obţinut 1,1 milioane de lei, sumă ce reprezintă bugetul pe un an de zile al instituţiei. Ca să putem plăti aceşti bani, trebuie să reducem numărul angajaţilor la jumătate. Din fondurile Consiliului Judeţean, nu vom plăti nimic “, a spus Ion Dumitrel, preşedintele CJ.

Recurs tardiv

Liviu Preja, fost director al OJCA Alba în perioada aprilie 2005-aprilie 2009, în prezent pensionar, respinge acuzele şi spune că nu a greşit cu nimic. „Din moment ce sindicatul a luat decizia de a da ministerul în judecată, nu aveam cum să mă împotrivesc. Am făcut toate demersurile impuse de lege. Se poate verifica documentaţia depusă la Tribunalul şi la Judecătorie. Am depins de un avocat, deoarece instituţia nu avea jurist“, a afirmat acesta.

Actualul şef: „Moral, nu e corect”

Sentinţa definitivă în favoarea salariaţilor a fost pronunţată în martie 2009. Judecătorul a respins recursul conducerii OJCA, pe motiv că a fost formulat tardiv. Actualul director al instituţiei, Dan Galatâr, crede că banii ar trebui plătiţi de Ministerul Agriculturii. „Ştiu despre drepturile câştigate de salariaţi în instanţă. S-a întâmplat la fel în alte peste 20 de judeţe. Din punct de vedere al sindicatului, mi se pare corectă această acţiune, dar nu şi din punct de vedere moral. Banii respectivi ar trebui acordaţi de minister. Nu putem greva bugetul Consiliului Judeţean cu această sumă“, a spus Dan Galatâr.

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite