Finanţare de peste 2 milioane lei pentru asociaţia biologului român dispărut în Pacific

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aria protejată Muntele Vulcan
Aria protejată Muntele Vulcan

Asociaţia Biounivers din judeţul Alba a obţinut o finanţare nerambursabilă de 2,1 milioane de lei pentru elaborarea planurilor de management pentru trei arii protejate din Regiunea 7 Centru, în judeţele Alba, Hunedoara şi Sibiu.

Asociaţia Biounivers îşi are sediul în localitatea Vălişoara, comuna Livezile din judeţul Alba. Este condusă de Kinga Muncuş Nagy, soţia biologului Mihai Muncuş Nagy, dispărut la începutul anului 2012 în Insula Raoul din Oceanul Pacific. Mihai Muncuş lucra ca şi voluntar pe insulă într-un program de conservare a mediului.

Ariile protejate pentru care s-a obţinut finanţare sunt Pădurea de stejar pufos de la Mirăslău (Alba), Pădurea de stejar pufos de la Petiș (Sibiu) şi Muntele Vulcan (Hunedoara). Activitatea ce va fi derulată de Asociaţia Biounivers presupune identificarea limitelor, a proprietarilor de terenuri și administratorilor fondurilor forestier și cinegetic din zona ariilor protejate, realizarea de studii științifice necesare elaborării Planurilor de Management, elaborarea şi avizarea Planurilor de Management.

 Alte activităţi: 

- diseminarea informaților cu privire la rezultatele și activităţile implementate prin proiect, prin activități de informare privind proiectul și rezultatele acestuia; organizarea de întâlniri obligatorii cu factorii interesati pe parcursul elaborarii Planurilor de Management

- creșterea capacităţii instituţionale a custodelui  de gestionare a ariilor naturale protejate prin Work-shop pe tema reţelei Natura 2000; instruirea membriilor Asociației Biounivers în vederea realizării unui management eficient al ariilor naturale protejate, achiziţia de echipamente și suport GIS în vederea monitorizarii şi realizării unui management eficient al celor trei ariilor naturale.

Contractul de finanțare pentru Proiectul „Proiect integrat privind elaborarea planurilor de management pentru 3 arii protejate din regiunea 7 Centru” a fost încheiat între Ministerul Mediului și Pădurilor și Asociația Biounivers. Bugetul total al proiectului este de 2.445.836 lei din care valoarea eligibilă este de 2.137.282  lei (finanţare nerambursabilă din FEDR şi buget de stat).

Implementarea proiectului se desfășoară în perioada 01.03.2012 – 31.08.2014. Proiectul crează 13 noi locuri de muncă la nivelul beneficiarului și urmărește crearea unor premize care să permită un management eficient al rețelei Natura 2000.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite