Eveniment caritabil organizat de elevii Colegiului Horea, Cloşca şi Crişan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii de la Colegiul Horea, Cloşca şi Crişan din Alba Iulia au reuşit să adune suma de 6.200 de lei în cadrul unui eveniment caritabil organizat în weekend prin proiectul „Cei mici înalţă lumea“, finanţat de Fundaţia Comunitară Alba.

Banii adunaţi vor fi donaţi unei mame singure din Alba Iulia, care are 10 copii, şi familiei micuţei Beatrice Onac, pentru susţinerea unei operaţii în Germania. Liceenii au mai organizat în acest proiect o dezbatere pe tema implicării în comunitate, în urma căreia peste 30 dintre ei şi-au exprimat dorinţa de a active ca voluntari.

Tinerii interesaţi de voluntariat

Proiectul “Cei mici înalţă lumea” a avut ca scop principal dezvoltarea spiritului filantropic şi umanitar în rândul tinerilor de liceu, generarea unei emulaţii la nivelul acestei generaţii în sensul demonstrării că implicându-se pot ameliora situaţiile sociale dramatice ale unora dintre semenii noştri. Liceencele din echipa D.A.R. - Roxana Serban, Alexandra Necsoiu, Antonia Cojan si Diana Gota  au organizat, in cadrul proiectului, două evenimente.

Primul a constat intr-o dezbatere cu liceenii pe tema conştientizării generaţiei tinere despre importanţa implicării în comunitate, dezbatere în urma căreia peste 30 de elevi din Colegiul HCC şi-au exprimat dorinţa de a activa ca voluntari în comunitate, înscriindu-se într-o bază de date creată în acest scop.

Evenimentul principal al proiectului a fost organizarea unei seri caritabile, pentru a demonstra ca si tinerii sunt capabili sa îi convingă pe cei din jurul lor să se implice în susţinerea unor cauze sociale. Evenimentul s-a bucurat de un real succes, la el participand aproape 100 de persoane -  elevi, oameni de afaceri sau din administraţie, dar şi simpli cetăţeni.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite