Estival: Albaiulienii preferă staţiunile din Turcia şi Bulgaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţurile pentru un sejur în străinătate încep de la 200 de euro. Antalya este una dintre cele mai căutate locaţii de vacanţă. Pentru litoralul românesc agenţiile au pregătit oferte speciale.

Agenţiile de turism din Alba Iulia nu duc lipsă de clienţi interesaţi să-şi petreacă vacanţa într-un mod cât mai plăcut. Chiar dacă criza economică a afectat mulţi albaiulieni, majoritatea acestora nu renunţă la concediu.

La mare căutare se află staţiunile din Turcia şi Bulgaria, iar preţurile pornesc de la 200 de euro şi diferă în funcţie de serviciile oferite şi perioada de cazare. „Indiferent de situaţia actuală, criza economică, albaiulienii îşi alocă răgaz pentru concediu de odihnă. De obicei, cei care vin la agenţie, se interesează de ofertele din străinătate, dar ţin cont de tarife şi se orientează în funcţie de perioada aleasă şi staţiune. Dacă anul trecut erau căutate staţiunile din Grecia, în acest sezon, accentul cade pe Turcia şi Bulgaria“, a spus Ana Maria Roman, de la agenţia Universal Turism.

Albaiulienii şi-au îndreptat atenţia şi spre ofertele care nu includ transportul la locaţia de destinaţie. „Au început să fie căutate pachetele în care transportul este indivitual, turistul merge cu maşina lui. Sunt cereri şi pentru pachetele all inclusive. Pentru Bulgaria avem o ofertă specială din data de 15 august, la hotel de trei strele, all inclusive, la preţul de 29 de euro de persoană pe zi“, a spus Iulia Metea, agent de turism la Agenţia Paralela 45 din Alba Iulia.

Plajele însorite din străinătate sunt căutate de români deoarece sunt mult mai curate, iar serviciile nu lasă de dorit. „După un an de muncă, consider că e binevenită o vacanţă. Vreau să merg în Antalya, dar mă orientez spre ofertele de la sfârşitul lui august, începutul lui septembrie, deoarece preţurile sunt ceva mai mici. La noi pe litoral e multă mizerie, iar preţurile sunt exagerate“, a spus Mihaela Dragomir, de 26 de ani, agent vânzări. Â

Oferte speciale pe litoral

Speriaţi de lipsa turiştilor, hotelierii au început să ofere o serie de facilităţi. „Pentru litoralul nostru au apărut oferte speciale. Cele mai multe dintre ele oferă o noapte de cazare gratis, stai şase nopţi şi plăteşti cinci nopţi, sau şapte nopţi şi plăteşti şase. Sunt o serie de facilităţi pentru copii“, a spus agentul de tursim Iulia Metea. Pentru albaiulienii care vor să stea la pensiuni, preţurile încep de la 60 lei cazarea pe noapte. 

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite