Emil Boc la Alba Iulia către prefecţi: „Prima grijă când vă treziţi să fie locurile de muncă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul în faţa Primăriei Alba Iulia
Premierul în faţa Primăriei Alba Iulia

Premierul are la Alba Iulia o întâlnire cu toţi prefecţii din ţară pe tema reorganizării administrative. Vizita şefului Guvernului va fi una scurtă, de doar două ore.

Emil Boc a sosit vinerri la Alba Iulia, în jurul or14.00. Premierul participă la  întâlnirea cu membrii Asociaţiei Prefecţilor şi Subprefecţilor din România. Prima oprire a fost la Primăria Alba Iulia, unde a avut o întâlnire cu primarul Mircea Hava, dar şi cu parlamentarii PDL de Alba. Emil Boc este însoţit de ministrul Traian Igaş.

La începutul discuţiilor cu prefecţii din ţară, premierul le-a atras atenţia să fie preocupaţi de locurile de muncă.

„Vă spun direct, fără ocolişuri. Prioritatea voastră majoră trebuie să fie locurile de muncă pe care le pot asigura intreprinderile de stat sau private din România. Dimineaţa, când vă treziţi şi ajungeţi la lucru, la birou să ştiţi ce firme cu probleme sunt în judeţ, care sunt în incapacitate de plată sau în faliment, la ce ministere au probleme, ce investitori puteţi  să aduceţi. Fără investiţii, fără locuri de muncă, fără ceea înseamnă dezvoltare, nu vom avea ce să distribuim ca pondere cu obiectiv social“, a subliniat Emil Boc în faţa prefecţilor.


Ministrul Traian Igaş va rămâne la Alba Iulia şi sâmbătă, când va conduce dezbaterile privind reorganizarea administrativ-teritorială a României la care iau parte toţi prefecţii din ţară.

Întâlnirea are loc în zona istorică a oraşului, la Traseul celor Trei Fortificaţii, din incinta Cetăţii Alba Carolina.

 

 

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite