Elevii Colegiului Militar Liceal „Mihai Viteazul” au vizitat Slovenia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevi din cadrul Colegiului Militar Liceal „Mihai Viteazul“ au vizitat Slovenia în perioada 9-13 noiembrie în cadrul unui parteneriat multilateral Comenius, derulat împreună cu alte şase şcoli partenere din Polonia, Italia, Grecia, Cehia, Slovenia şi Bulgaria.

Parteneriatul  are ca scop promovarea turistică a regiunilor instituţiilor partenere şi implicarea activă a tinerilor în  viaţa comunităţilor locale. Finanţarea proiectului este asigurată de Comisia Europeană prin „Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii” cu un grant de 24.000 euro. Activităţile se vor desfăşura pe parcursul a doi ani şcolari: 2009-2011.


Întâlnirea din Slovenia a avut ca temă „The Beauty of our regions“ (Frumuseţile regiunilor nostre), fiecare grup a realizat o scurtă prezentare din punct de vedere geografic, istoric şi cultural a ţării şi în special a regiunii în care îşi desfăşoară activitatea, evidenţiindu-se patrimoniul cultural şi punctele de atracţie turistică din fiecare regiune.

„Instituţia gazdă a organizat pentru oaspeţi un tur al şcolii şi o prezentare detaliată a sistemului de învăţământ din Slovenia. Elevii şi profesorii din ţările partenere au avut posibilitatea de a participa la cursuri, fiind angrenaţi în activităţile desfăşurate la oră. Elevii au participat la activităţi sportive şi de agrement alături de colegii instituţiilor partenere. De asemenea am participat la un curs de limba slovenă, unde am însuşit noţiuni elementare: formule de salut, culori, anotimpuri, zilele săptămânii“, a declarat Daniela Filimon, purtătorul de cuvânt al „Mihai Viteazul“. De asemenea aceasta a mai precizat că responsabilii de proiect au participat la mai multe ateliere de lucru pentru a stabili sarcinile în cadrul proiectului şi calendarul activităţilor pentru anul şcolar 2009-2010.


Reuniunea s-a încheiat cu un târg turistic organizat în centrul comercial din Celje, în cadrul căruia fiecare şcoală membră a expus materiale promoţionale, produse tradiţionale, costume populare, pliante etc. Acest târg s-a bucurat de un succes deosebit în rândul participanţilor fiind o modalitate deosebit de eficace pentru promovarea turistică a regiunilor.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite