Alba Iulia: Elevii de la Arte fac coadă la bibliotecă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alba Iulia: Elevii de la Arte fac coadă la bibliotecă
Alba Iulia: Elevii de la Arte fac coadă la bibliotecă

Colecţiile Bibliotecţii Judeţene „Lucian Blaga“ sunt vizate de câteva sute de cititori în fiecare zi. Cei mai fideli clienţi ai bibliotecii sunt elevii, studenţii şi scriitorii care doresc să se documenteze în diferite domenii de activitate.

Criza lecturii se simte şi în Alba Iulia, însă, nu este una acută care să creeze panică în rândul iubitorilor de carte.
Potrivit statisticilor numărul cititorilor nou înscrişi variază în jurul cifrei de 7.000 de persoane pe an, iar frecvenţa zilnică este în uşoară scădere, de la 500 la 400 de cititori pe zi.

„Numărul cititorilor a scăzut faţă de anul trecut, însă, nu foarte mult. Avem circa 20 de cititori noi pe zi. Sala de lectură are în continuare succes în rândul elevilor şi studenţilor pentru că aici avem colecţii şi cărţi valoroase, chiar unicat care nu se găsesc în comerţ, iar dacă se găsesc sunt foarte scumpe“, a explicat Felicia Colda, bibliotecară la Biblioteca judeţeană „Lucian Blaga“.

Cei mai fideli cititori ai cărţilor din sala de lectură sunt elevii de la Liceul de Muzică şi Arte Plastice. Potrivit bibliotecarelor aceştia sunt o prezenţă constantă în sala de lectură unde ore în şir lecturează lucrări din domeniul studiat. Printre cele mai răsfoite cărţi sunt albumele de istorie a artei şi arhitecturii sau dicţionarul vizual.

„Am venit la bibliotecă să caut poezii scrise de Nichita Stănescu. Am nevoie pentru şcoală şi aici găsesc întotdeauna cărţile de care am nevoie. Vin destul de des pentru că astfel nu pierd timpul căutând în librării sau în alte locuri“, a spus Ioana Matei, o elevă în vârstă de 17 ani.

Operele scriitorilor români, cele mai solicitate

La secţia de împrumut cititorii vin în medie cam de 150 pe zi. Potrivit reprezentanţilor bibliotecii, cele mai solicitate cărţi sunt cele de beletristică din bibliografia şcolară.

Operele scriitorilor români (Mircea Eliade, Liviu Rebreanu, Marin Preda sau Nichita Stănescu) sunt cel mai des împrumutate elevilor.
„Din păcate bibliografia elevilor nu mai este la fel de bogată şi este mult presărată cu nume ale unor autori mai puţin cunoscuţi.Pe timpul verii elevii nu mai vin la bibliotecă pentru că nu li se mai dau bibliografii şi nu li se mai cer referate. Lucrările şi le fac de multe ori de pe internet“, a adăugat Felicia Colda.

Patrimoniul bibliotecii este îmbogăţit permanent cu apariţii editoriale noi. „Preferăm să aducem cărţi în câte un exemplar de la fiecare editură, pentru a diversifica colecţiile, decât să le ţinem pe raft. Astfel ele «circulă» în permanenţă“, a pus bibliotecare Monica Avram.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite