Alba: Echipă de conducere completă la Spitalul de Urgenţă. Oncologul Răzvan Curcă este noul director medical

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Răzvan Curcă şi Diana Mârza întregesc echipa cu care va lucra mangerul celui mai mare spital din Alba. Ambii au promovat probele de examen cu note peste 9.

Cei doi candidaţi au susţinut luni , proba scrisă a examenului pentru ocuparea funcţiilor de director medical şi director financiar – contabil, ambele în cadrul  Spitalului de Urgenţă Alba. Răzvan Curcă, candidat unic pentru postul de director medical, a fost apreciat de comisia de examinare cu nota 9. Nici Diana Mârza nu a avut contracandidat. Nota obţinută la examenul scris a fost  8,70.

Candidaţii au trecut cu brio marţi, şi de susţinerea lucrării de specialitate şi de interviu. Noul director medical a promovat cu media finală 9,41, iar directorul financiar-contabil a fost admisă cu 9,05.

Iniţial cele două posturi au fost râvnite de medical  Dan Gabriel Pavelean, şi de  Rodica Munteanu. Numai că, în ziua examenului, candidaţii au părăsit sala, cel mai probabil din cauza dificultăţii subiectelor.

Funcţia de director de îngrijiri i-a revenit Mariei Oneţiu, care a fost admisă cu  media finală 7,34. Anterior, a ocupat postul de asistent şef, în cadrul Ambulatoriului de specialitate din Alba Iulia.

Vedeţi aici notele obţinute de candidaţi la fiecare probă a examenului.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite