Alba Iulia: Discuţii eşuate pentru „bomba” ecologică din Munţii Apuseni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alba Iulia: Discuţii eşuate pentru „bomba” ecologică din Munţii Apuseni
Alba Iulia: Discuţii eşuate pentru „bomba” ecologică din Munţii Apuseni

Renunţarea de către Energo Mineral SA Bucureşti la contractul de asociere cu exploatarea minieră Cupru Min Abrud a determinat autorităţile judeţene din Alba să intervină pentru reglementarea situaţiei. Ecologizarea iazul de la Valea Şesii mai poate fi făcută până luni, în timp ce depozitul de explozivi de la Roşia Poieni nu mai are lumină noaptea.

Azi-dimineaţă la sediul Instituţiei Prefectului a avut loc o întâlnire, convocată de prefectul Ştefan Bardan, la care au participat reprezentanţi ai Energo Mineral SA, Cupru Min SA, Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu, societăţii Electrica Alba, ai Sistemului de Gospodărire a Apelor şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Întâlnire cu uşile închise

Întâlnirea s-a desfăşurat cu uşile închise astfel încât presa nu a avut acces la discuţii. S-a motivat decizia prin faptul că urmau să existe referiri şi la contractul de asociere dintre cele două părţi, care este secret.

Principalul subiect al întâlnirii a fost ceea ce se va întâmpla la iazul de decantare de la Valea Şesii, unde a fost depozitat, în cursul anilor, sterilul rezultat din procesul de exploatare de la uzina din Roşia Poieni. Aici este nevoie de o activitate zilnică de ecologizare, care constă în neutralizarea apelor acide cu var.

Ecologizarea trebuie realizată chiar daca uzina şi exploatarea mineră sunt închise, lucru care este valabil în prezent. Costurile cu această activitate sunt foarte mari. Cele aproximativ 60 – 70 de tone de var necesare, la care se adaugă munca angajaţilor, costă în total 100.000 de lei în fiecare zi.

Absenţa ecologizării ar provoca un accident ecologic foarte grav, în condiţiile în care iazul este considerat o fabrică naturală de acid sulfuric.

Salvarea este la Ministerul Economiei

Din partea Energo Mineral SA a participat la discuţii administratorul Luminiţa Popeia, iar de la Cupru Min a fost prezent directorul adjunct Ştefan David.

„Nu am ajuns la nicio decizie, ci am hotărât doar să realizăm un document care va fi transmis Ministerului Economiei, pentru a sensibiliza conducerea acestei instituţii. Ministerul este singurul care poate să ia o decizie care să deblocheze situaţia. Ne vom mai întâlni încă o dată luni, în aceeaşi formulă, la Abrud”, a spus Luminiţa Popeia. Potrivit acesteia, ecologizarea iazului mai poate fi realizată de Energo Mineral doar până luni, 20 iulie 2009.

„Electrica ne-a lăsat fără curent la staţiile de pompe, astfel încât mai avem doar apa stocată în bazine. Atât apa cât şi varul ne mai ajung până luni. Situaţia este foarte delicată”, a afirmat Luminiţa Popeia.

Situaţia economică în care se află SC Cupru Min SA este, de asemenea, foarte delicată. Decizia Electrica de a stopa furnizarea energiei electrice pe întreaga platformă industrială de la Roşia Poieni a făcut ca depozitul de explozivi, deţinut de Cupru Min, să nu mai poată fi luminat pe timpul nopţii.

Pericol cu implicaţii transfrontaliere


"O eventuală undă de poluare a râului Arieş cu ape puternic acide ar putea ajunge la vărsarea în râul Mureş în minim 15-19 ore şi maxim 31-53 de ore în funcţie de debit. Poluarea apelor râului Arieş conduce la distrugerea faunei şi a florei specifice, influenţează negativ calitatea apei furnizată comunităţii locale din oraşele Câmpia Turzii, Turda şi a apei râului Mureş, existând premisele unui dezastru ecologic cu implicaţii transfrontaliere. Pentru oprirea poluării apelor din bazinul Văii Şesei se impune captarea apelor acide care se scurg din haldele de steril, înaintea intrării în iazul Valea Şesei, în vederea neutralizării acestora şi a recuperării ionilor de metale din ele", se afirmă într-un comunicat de presă al Instituţiei Prefectului Alba.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite