Diplomă de excelenţă pentru Şcoala „Avram Iancu“ din Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şcoala cu clasele I-VIII „Avram Iancu“  din Alba Iulia a primit din partea Ministerului Educaţiei diploma de excelenţă instituţională. Este singura unitate şcolară din Alba care a primit o asemenea distincţie.

Şcoala cu clasele I-VIII „Avram Iancu“  s-a înscris în competiţia pentru obţinerea acestei distincţii şi a întocmit  un portofoliu care a cuprins o serie de documentele justificative.

„Suntem singura şcoală din judeţ care ne-am preocupat şi am întocmit documentaţia necesară, lucru, de altfel, deloc uşor de realizat, fiind vorba de rezultatele şcolii din ultimii 20 de ani”, a spus Elena Ignat, directoarea şcolii.

Au fost luate în calcul evoluţia rezultatelor profesionale anuale ale elevilor, precum şi numărul absolvenţilor acestei şcoli care au devenit personalităţi remarcabile la nivel judeţean, naţional şi internaţional şi care au adus o contribuţie importantă la dezvoltarea economiei, educaţiei, culturii, artei, ştiinţei şi sportului, printre aceştia regăsindu-se medici, profesori, ingineri, interpreţi consacraţi de muzică uşoară şi populară care au fost odinioară elevii Şcolii „Avram Iancu“  din Alba Iulia.

Valori promovate din 1896

Această diplomă onorifică se acordă şcolilor care au o vechime de cel puţin 100 de ani de activitate şi care au obţinut rezultate de excepţie în pregătirea elevilor.

Şcoala „Avram Iancu“ datează din 1896 şi este prima instituţie de învăţământ cu predare în limba română din Alba.

„Această distincţie înseamnă o recunoaştere a valorii şi tradiţiei, a calităţii şi prestigiului  dobândite de-a lungul timpului, confirmând totodată statutul de şcoală de elită. Pentru noi cadrele didactice din Şcoala “Avram Iancu” această diplomă ne motivează ca şi pe viitor să rămânem una din şcolile embematice ale acestui judeţ”, a precizat Elena Ignat.





Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite