Alba Iulia: Primăria Alba Iulia refuză să preia personalul sanitar de la DSP

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alba Iulia: Primăria Alba Iulia refuză să preia personalul sanitar de la DSP
Alba Iulia: Primăria Alba Iulia refuză să preia personalul sanitar de la DSP

Primăria Alba Iulia refuză să preia personalul medical sanitar prevăzut de legislaţia adoptată la nivelul Ministerului Sănătăţii în domeniul descentralizării din sănătate. În total este vorba despre 49 de persoane care ar urmă să fie plătite de la bugetul local al municipiului

Primarul Mircea Hava a declarat că protocolul este ambiguu deoarece pentru perioada următoare anului 2009 nu se face nicio referire cu privire la provenienţa surselor financiare care să asigure plata salariilor şi a activităţilor conexe. Suma necesară în fiecare lună este de aproape 150.000 lei.

Primăria poate prelua doar patru persoane


“Ar trebui ca bugetul local al municipiului să susţină acoperirea integrală a tuturor cheltuielilor. Din nefericire nu trăim vremea cornului abundenţei şi nici nu traversăm o eră de belşug pentru ca din punct de vedere material să nu fim îngrijoraţi”, a declarat, ieri, primarul Mircea Hava.
Acesta a precizat că doar patru asistenţi medicali comunitari ar putea fi preluaţi de Serviciul Public de Asistenţă Socială, iar coordonarea celorlalte cadre medicale ar trebui făcută de o persoană specializată.
„Acest lucru ar presupune angăjări suplimentare în cadrul Primăriei, lucru care din punct de vedere legal nu este permis în aceasta perioadă. Considerăm că până la lămurirea tuturor aspectelor cuprinse în acest protocol, nu poate fi semnat şi este în afară legii”, a adăugat primarul Mircea Hava.
Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Alba, Adrian Teodoru, a refuzat să comenteze poziţia primarului din Alba Iulia. „Nu am de făcut nicio obiecţie la afirmaţiile primarului. Descentralizarea se va face conform legislaţiei propuse de Ministerul Sănătăţii şi adoptată de Guvern”, a spus, astăzi, Adrian Teodoru.

15 primării au semnat protocolul

În total, la nivelul judeţului Alba ar urma să fie transferate un număr de 128 de cadre medicale, respectiv 17 medici şcolari, 10 medici stomatologi, 43 asistente medicale şcolare, 47 asistente medicale comunitare, opt mediatori sanitari, doi îngrijitori curăţenie şi un registrator medical.
DSP Alba a demarat procedura de semnare a protocoalelor de predare-preluare pentru transferul asistenţei medicale comunitare şi asistenţei medicale din unităţile de învăţământ. 15 primari din 34 au semnat acest protocol.
Printre administraţiile locale care au fost de acord să preia personalul medical se regăsesc cele din oraşele Sebeş, Abrud, Cugir, Ocna Mureş şi Cîmpeni.
După preluare, primăriile vor fi nevoite să asigure coordonarea, supravegherea şi asigurarea fondurilor necesare activităţilor medicale preventive şi curative din cabinetele medicale şcolare, a activităţilor asistenţilor comunitari şi a mediatorilor sanitari rromi.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite