Alba Iulia: Cumpărătorii de maşini preferă varianta second hand

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alba Iulia: Cumpărătorii de maşini preferă varianta second hand
Alba Iulia: Cumpărătorii de maşini preferă varianta second hand

Numărul maşinilor înmatriculate în judeţul Alba a scăzut foarte mult faţă de anul trecut. Reprezentanţii Serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor Alba estimează o scădere cu 50 la sută faţă de perioada similară a anului 2008.

Situaţia face ca şi cozile la ghişeele serviciului să fie mult mai mici. Oamenii aşteaptă doar câteva minute la rând, în timp ce în perioadele de vârf din 2008 se aştepta cel puţin o jumătate de oră. „S-au cam înjumătăţit înmatriculările în ultima perioadă pentru că nu se mai cumpăra aşa multe maşini”, a spus Emil Stanciu, şeful Serviciului de Înmatriculări.

Maşinile aduse din Germania sunt la mare căutare

Cei mai mulţi cetăţeni preferă să-şi cumpere maşini second hand aduse din străinătate, în principal din Germania, unde la doar 1.000 de euro se găsesc autoturisme în stare bună de funcţionare. De cele mai multe ori, acestea au o calitate superioară faţă de ceea ce se găseşte pe piaţa locală şi sunt mult mai ieftine.

„Am fost în Germania şi mi-am găsit un Opel la 1.200 euro. Este un preţ foarte bun, având în vedere starea excelentă a maşinii”, a declarat Ovidiu Stan în vârstă de 31 de ani. Şi Gabriel Pop a optat pentru varianta unei maşini second hand. La 1.000 de euro şi-a cumpărat un Ford din Germania.

O altă variantă o reprezintă maşinile unor firme care nu şi-au mai permis să plătească taxele. „Mi-am achiziţionat o maşină second hand şi am venit să o înmatriculez. Am cumpărat-o din Bucureşti. Este un Renault, am găsit maşina la o firmă. M-a costat 4.000 de euro. E mult mai rentabil să cumperi acum, când preţurile au mai scăzut”, a declarat Lucian Prună, inginer, în vârstă de 24 de ani.

Dealerii speră ca piaţa să îşi revină

Reprezentanţele auto din Alba Iulia au fost afectate diferit de criza economică. Cei de la „Dacia Renault” au spus că există o scădere în vânzări dar nu foarte mare, în condiţiile în care s-a vândut multe maşini prin programul guvernamental „Rabla”. Mult mai realist, reprezentantul Skoda a precizat că vânzările erau mult mai bune în anii trecuţi.

„Nu mai e situaţia de anul trecut când piaţa era deschisă, mai ales prin acordarea creditelor auto. Spre deosebire de începutul anului, la momentul de faţă se resimte o relansare a vânzărilor. Programul Rabla îi ajută foarte mult pe cumpărători”, a declarat Berta Necşoiu.

Aceasta a mai precizat că o parte din clienţi preferă să se orienteze spre maşinile second hand. „Unii clienţi se reorientează pre maşinile second hand. Avantajul acestora constă în faptul că istoricul maşinilor este binecunoscut, sunt maşini luate în leasing de către firme care nu au mai putut să le plătească, iar din preţul acestor se scade suma achitată de primul utilizator”, a mai spus reprezentantul Skoda.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite