Un oraş în doliu. Cugirul îl plânge pe Ioan Dobran (Toto) mort într-un cumplit accident rutier

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Dobran avea doar 38 de ani
Ioan Dobran avea doar 38 de ani

Moartea fulgerătoare a tânărului om de afaceri Ioan Dobran (38 ani), cunoscut printre prieteni drept Toto, a provocat reacţii emoţionante printre prietenii şi cunoscuţii acestuia din Cugir. Membrii familiei acestuia se află în continuare internaţi în stare gravă la spital.

Toto a murit pe loc în cumplitul accident ce a avut loc în judeţul Arad, pe teritoriul localităţii Pecica, miercuri 21 decembrie. Se întorcea din străinătate, iar în maşină se mai aflau soţia, cei doi copii şi mama acestuia. A vrut să depăşească un biciclist şi a intrat cu autoturismul Audi într-un TIR încărcat cu lemne.

Pasagerii au fost transportaţi la spitalul din Arad cu răni grave. Cel mai grav este băiatul în vârstă de 12 ani, care a suferit un politraumatism toracic şi urma să fei transferat joi la Timişoara. Mama băiatului este, de asemenea, în stare gravă. Ea a suferit un traumatism la coloană. Fiica de opt ani şi mama lui Toto sunt în stare mai bună, viaţa acestora nefiind pusă în pericol.

În tot acest timp, prietenii şi cunoscuţii lui Toto au „invadat“ reţelele de socializare cu mesaje emoţionante, mai ales pe pagina de pe facebook a restaurantului lui Ioan Dobran, Retro Caffe Cugir:

„Încă nu-mi vine sa cred că s-a întamplat tragedia asta. Doamne ai grijă de familia lui şi de copilaşi care au ramas fără tată în pragul Craciunului! Abia când vezi că cineva cunoscut moare realizezi cât de scută este viaţa şi cât de neputincioşi suntem noi în faţa morţii!

Nu-mi pot imagina altă discuție acum, acolo sus decât pe Dumnezeu, spunând: «privește în jos, uită-te cât au ținut la tine!» iar pe Toto surâzând și spunând timid: «nu m-am așteptat să fie chiar așa, mă duc că am treabă»

Cea mai tragică veste pe care am putut s-o primesc :(( ... Încă nu-mi vine să cred !!! Erai atât de vesel, plin de viaţă, optimist... şi ne transmiteai şi nouă asta :(( Niciodată nu o să te uităm ... Iar tu de acolo de sus o să ai grijă de noi pentru că Dumnezeu te-a luat lângă el, acolo e locul îngerilor :(( O să ne lipseşti muuuult. Parca ieri mă întâlneam cu tine pe stradă. Acum eşti în lumea celor drepţi ... deşi... este mult prea devreme pentru tine, mai aveai multe de făcut.

Nu pot sa cred că s-a întamplat o asemenea tragedie. Ce ai facut patroane? Ne-ai lăsat şi te-ai dus la îngeri Nu ma pot oprii din plans. Ma rog la Dumnezeu să se facă copii şi Corina bine“.

Citiţi aici un text emoţionant despre Ioan Dobran: Orfani de surâsul lui Toto

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite