Cristina Cândea, îndrăgostită de şanţurile Cetăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina Cândea a iniţiat proiectul RYMA
Cristina Cândea a iniţiat proiectul RYMA

Cristin Cândea a terminat facultatea de arhitectură şi are propria afacere, dar cel mai mult timp îl dedică Asociaţiei RYMA din Alba Iulia. Este iniţiatorul proiectului prin care doreşte crearea Centrului Cultural Poarta 7, care trebuie realizat în Şanţurile de Nord ale Cetăţii Alba Iulia.

Profil:

Născută la 20 octombrie 1978, la Alba Iulia
Studii: Facultatea de Arhitectură şi Urbanism la Cluj-Napoca, Master „Reabilitarea monumentelor istorice“
Familie: Necăsătorită

Şanţurile Cetăţii – dragoste la prima vedere

„Tatăl meu era inginer şi de la el am moştenit dragostea pentru arhitectură. După ce am terminat faculatatea am făcut pregătire în restaurarea monumentelor istorice. RYMA încearcă exact acest lucru, restaurarea unui spaţiu din Şanţurile Cetăţii. În cazul meu por spune că hobby-ul a devenit arhitectura iar RYMA ocupaţia de bază“, a spus Cristina Cândea.

Asociaţia care în mare parte lucrează cu voluntari din Alba Iulia urmăreşte două planuri, punerea în valoare a activităţii culturale şi restaurarea monumentului care va prinde viaţă. „În 2002 am călcat pentru prima oară între ziduri. A fost dragoste la prima vedere, chiar dacă la momentul acela nu conştientizam ce avem la Alba Iulia“, şi-a amintit Cristina. Tinerei i-au plăcut aşa de mult Şanţurile Cetăţii încât şi-a făcut şi lucrarea de licenţă pe acest subiect. Lucrarea s-a numit „Punerea în valoare a traseelor turistice din Cetatea Alba Iulia“  şi a fost apreciată de profesori.

Festivalul  Play for May şi taberele de restaurare

În anul 2006 Asociaţia RYMA a concesionat o suprafaţă de 0,6 hectare în latura nordică a Şanţurilor Cetăţii, iar din acel moment spaţiul a fost restaurat şi utilizat pentru mai multe acţiuni culturale. „Când am intrat prima oară în spaţiu era o junglă, o ghenă de gunoi împânzită de buruieni. Am curăţat totul alături de voluntari şi am reuşit să organizăm de atunci trei tabere de restaurare la care au participat tineri studenţi de la arhitectură, restaurare şi istorie care au lucrat cu specialişti“, a spus Cristina.

De pe urma acestor tabere are de câştigat atât Cetatea care este restaurată cu specialişti cât şi tinerii care înveţă noţiuni teoretice şi practice de restaurare. „Două serii de tabere vor fi organizate şi la anul. Directorul Ordinului Arhitecţilor din România Şerban  Sturdza, a vizitat de curând Spaţiile RYMA şi a fost încântat de ce am reuşit. El ne-a promis şi sprijin pentru taberele viitoare“, a mai spus Cristina Cândea.  Un alt succes RYMA este Festivalul Play for May.

„Festivalul înseamnă mai multe zile de conerte, proiecţii de film în aer liber, ateliere de lucru diverse şi panouri de alpinism. Este un mod de a face şi turism cultural, un concept care în străinătate şi-a demonstrat viabilitatea, dar care la noi este considerat încă de nişă. Un exempul ar fi Festivalul de la Novisad, care în fiecare an strânge tot mai mulţi oameni“, a mai explicat tânăra arhitectă.  

Cum trebuie să arate la final Spaţiile RYMA?
C.C.
: Dorim realizarea Centrului Cultural Poarta 7, care va cuprinde cinematograf în aer liber şi mai multe săli pentru expoziţi şi alete ateliere. Lucrurile merg însă destul de încet. Deviza noastră este „Încet dar sigur“. Până în iunie 2010 avem însă de pus podele, uşi, geanuri şi trebuie să tragem curentul.

Cum realizaţi acţiunile care au loc la Spaţiile RYMA?
C.C.
: Pentru evenimente mobilizăm toţi voluntarii disponibili. Practic suntem în priză şi muncim fără oprire, măcar două spătămâni pentru fiecare eveniment. A fost destul de greu cu taberele de restaurare pentru că am avut bani foarte puţini dar sperăm să obţinem fonduri de la Ordinul Arhitecţilor din România pentru viitoarele tabere.

Ce-i place: „Îmi place să fac lumea să se simtă bine. Pentru mine cea mai mare satisfacţie a fost să văd 500 de oameni cu mâinile în aer la Play for May“.

Ce nu-i place: „Nu-mi plac oamenii care nu se ţin de promisiuni. Dacă aş avea câte un leu de la fiecare om care mi-a promis că mă ajută până acum am fi finalizat Centru Cultural. Nu îmi plac nici oamenii blazaţi care nu fac nimic pentru ei. Eu cred că ai dreptul să critici un lucru doar atunci când te implici şi contribui“.

Alba Iulia frumoasă: Îmi place partea istorică a oraşului. Clădirile mele preferate sunt Catedrala Romano-Catolică şi Palatul Principilor.

Alba Iulia urâtă: Mă deranjază că Alba Iulia este un oraş izolat cultural şi mă deranjază faptul că încă văd foarte mulţi oameni care nu iau atitudine şi nu fac nimic pentru ei şi oraş.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite