Corina Fodoran a făcut singură prăjiturile pentru o nuntă

Corina Fodoran este specialistă în prăjituri. A început să le facă de la 12 ani, iar în timp plăcerea s-a transformat în pasiune. A început să facă prăjituri pentru prieteni şi cunoştinţe, iar astăzi şi-a dezvoltat o mică afacere din această pasiune.

Profil:
Data şi locul naşterii: 13 iulie 1968, Miraslău, judeţul Alba
Studii: Liceul economic din Alba Iulia
Stare civilă: căsătorită, 2 copii

Corina Fodoran îşi aminteşte că la 6 ani accidental a călcat într-un tort pregătit pentru o nuntă în satul unde locuia, iar cei din jur „i-au prezis“ un viitor în acest sens. „Mi s-a spus atunci că acel incident nu a fost întâmplător şi că voi face ceva“, a povestit cofetara. Deşi iubea dulciurile, până la vârsta de 21 ani nu a ştiut concret că va deveni mai mult decât o simplă gospodină căreia îi plăcea să facă prăjituri.

Şi-a ajutat mama la bucătărie de când era copil şi era fascinată de cum se fac dulciurile. „Îmi plăcea să fac figurine şi tot felul de modele din aluaturi. Afară făceam acelaşi lucru din nisip, însă nu eram conştientă la acea vreme cât de mult îmi plăcea“, a spus Corina. Prăjiturile nu lipseau din casa familiei în nicio sâmbătă sau duminică, astfel micuţa avea să devină pasionată de modalitatea şi felul în care se fac prăjiturile. La 12 ani, singură acasă a făcut prima prăjitură.

„Era pentru şcoală. Am fost singura dintre colege care s-a străduit să o facă fără ajutor. Toate fetele au venit cu prăjiturile făcute de mame, pe când eu am venit cu una făcută de mine. Nu cred că a fost prea reuşită însă eram mândră de realizarea mea. Laudele mamei şi ale profesorilor m-au impulsionat şi m-au motivat“, a povestit Corina Fodoran.

A făcut singură prăjiturile pentru o nuntă

Începând de la 16 ani tânăra a devenit ajutorul multor prieteni la bucătărie. La 21 ani a făcut pentru prima dată prăjituri pentru o nuntă singură în garsoniera unde locuia. „O prietenă m-a rugat insistent şi a fost prima dată când am acceptat o provocare atât de mare. 2 zile am copt blaturile, iar două zile am făcut cremele“, a povestit Corina.

Experienţa aceasta a impulsionat-o pe tânăra de atunci, cu atât mai mult cu cât prietena sa a convins-o de reuşită. De aici până la gândul unei afaceri nu a mai fost mult. „Mi-au spus unii şi alţii că aş putea face chiar şi bani pentru munca asta. Dacă la început eram reticentă după alte două nunţi m-am convins că pot“, a afirmat cofetara. În 2002 a pus bazele unui laborator alături de soţul său. Comenzile au început să curgă.

„Lucram zi şi noapte şi la fel fac şi acum. Nu există sărbători sau zile libere pentru mine şi nu regret. Să fac prăjituri este pasiunea mea. Să le vezi de la început până la faza finală şi să am satisfacţia că sunt bune, aspectoase şi apreciate de oameni“, a spus Corina Fodoran. Acasă este mama a doi băieţi pe care îi răsfaţă cu dulciuri şi alt fel decât prăjituri. „Acasă însă încerc să fac clatite, papanşi, găluşte cu prune astfel încât copiilor să nu le lipsească nimic“, a afirmat Corina. Pe gustul său sunt prăjiturile cu vanilie, însă le face cu plăcere pe toate. De la 30 de minute până la 3 ore ajunge cofetara să lucreze pentru o prăjitură.
 
Care sunt prăjiturile cel mai greu de făcut şi ce comenzi aparte aveţi?
C.F.: „Prăjiturile individuale îmi iau cel mai mult timp să le fac. Trebuie luată fiecare în parte în mână şi fiecare trebuie făcută în forma ei. Pentru comenzi în schimb sunt foarte deschisă. Vreau să cunosc omul şi gusturile acestuia, iar astfel reuşesc să fac cele mai ciudate forme. Până acum am făcut prăjituri în formă de chipiu de poliţist, seringă, bust, trenuleţ, clown, tricou, rochiţă, pian, chitară, poşetă. Pe lângă reuşita gustului e foarte importantă reuşita formei. Este chiar şi artă în tot ce fac“.

Ce calităţi trebuie să aibă un cofetar bun?
C.F.: „Trebuie să îi placă, să îi fie drag să lucreze, să îi placă ingredientele şi să le cunoască. Trebuie să simtă aluatul şi crema, efectiv să îşi dea seama după o simplă privire. În meseria aceasta totul se simte şi se vede“.

Ce-i place: „Îmi place să fie oamenii de cuvânt în sensul că dacă se aranjează ceva aşa să rămână. Îmi place punctualitatea oamenilor de la clienţi până la cunoştinţe şi prieteni. Îmi place ordinea şi disciplina. Îmi plac excursiile şi să mă trezesc de dimineaţă. Îmi place foarte mult mersul pe jos pe distanţe cât mai mari mai ales când sunt într-un mediu nou“.

Ce nu-i place: „Nu-mi place când întârzâie angajaţii la muncă şi nu-mi plac oamenii care nu se ţin de cuvânt. Nu mi-ar place să trăiesc şi să lucrez într-un alt oraş decât Alba Iulia“.