Alba Iulia: Copii ocrotiţi, în tabere la mare şi la munte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alba Iulia: Copii ocrotiţi, în tabere la mare şi la munte
Alba Iulia: Copii ocrotiţi, în tabere la mare şi la munte

Copiii ocrotiţi în centrul de plasament, casele de tip familial, centrele de îngrijire de zi aflate în structura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba vor avea parte şi în acest an de o vacanţe la munte şi la mare oferite cu sprijinul unor sponsori.

Astfel, un număr de 64 de copii ocrotiţi în cadrul Serviciilor comunitare pentru protecţia copilului Blaj, Cugir, Aiud şi  Bărăbanţ se află în această perioadă, în tabără la mare. De asemena copiii ocrotiţi în cadrul Casei de tip familial „Maria Mirabela” Draşov, vor merge timp de 14 zile la munte, în perioada 6 -19 iulie, într-o tabără aproape de Roşia Montană, iar în luna septembrie, până la începerea anului şcolar, vor face o excursie în localitatea Prigoanele din Munţii Şureanu. Cei 35 de copii ocrotiţi în cadrul Centrului de servicii „Sfânta Veronica” Dumbrava vor pleca şi ei într-o tabără organizată, la mare în staţiunea Costineşti. În perioada 17 – 23 august 2009 toţi beneficiarii din Casa de tip familial Stremţ, adică cei 16 copii vor merge în tabără, în Delta Dunării, la Sulina, iar în luna august, alţi 12 copii de la Casa de tip familial „Sfântul  Andrei” Vingard vor avea parte de o săptămână la o cabană din Arieşeni. 

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite