Alba Iulia: Însemnele Poliţiei Comunitare, expuse într-un muzeu din Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alba Iulia: Însemnele Poliţiei Comunitare, expuse într-un muzeu din Germania
Alba Iulia: Însemnele Poliţiei Comunitare, expuse într-un muzeu din Germania

Însemnele Poliţiei Comunitare din Alba Iulia au fost trimise la sfârşitul acestei săptămâni pentru a fi expuse într-un muzeu din Hanovra, capitala landului Saxonia Inferioară din Germania.

Legătura dintre cele două părţi a fost realizată de antrenorul membrilor serviciului de intervenţie din cadrul Poliţiei Comunitare, John Huzu, care a participat la cursuri de arte marţiale cu luptători din poliţiile locale germane.

„A fost plecat în Germania la un schimb de experienţă. A pefecţionat în acest fel o foarte bună colaborare cu comisarul Holger Volkmann din oraşul Hanovra. În felul acesta am primut invitaţia de a expunse însemnele noastre în muzeul german“, a spus Marius Ardeleanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Comunitare.

Premieră naţională


Astfel, după mai multe întâlniri şi schimburi de experienţă, comisarul Holger Volkmann a cerut poliţiştilor comunitari din Alba Iulia să-i trimită însemne distinctive pentru a le adăuga colecţiei de la Muzeul Poliţiei din localitate.

„Este uşa deschisă spre o colaborare şi mai amplă, este mersul firesc pe care trebuie să îl aibă o tânără structură de poliţie locală din România, care a aderat recent la Uniunea Europeană. Invitaţia colegilor din Germania de a expune în muzeul lor este o premieră naţională. Am trimis deja câteva dintre însemnele noastre distinctive şi urmează să le trimitem un fanion şi o fotografie cu uniforma de gală pe care o purtăm“, a declarat Adrian Radu, directorul executiv al Poliţiei Comunitare.

Acesta a mai precizat că structurile de poliţie din Saxonia numără 500 de departamente deservite de 23.000 de poliţişti, la o populaţie de 522.000 de locuitori. „Fiecărui poliţist, îi revin în grijă aproape 23 de cetăţeni. Este o statistică care spune multe despre calitatea actului de ordine şi siguranţă publică sau alte misiuni specifice muncii de poliţie“, a completat Adrian Radu. 

Piese de muzeu

Însemnele poliţiştilor din Alba Iulia sunt realizate după modelul impus de lege. „Conţin atât însemnele naţionale, ale tricolorului, cât şi cele locale, specifice nouă. Acestea se pot face de către producătorii autorizaţi locali“, a completat purtătorul de cuvânt al instituţiei. Structura de poliţie locală din Alba Iulia are în prezent 210 angajaţi.

Piesele trimise de poliţiştii comunitari albaiulieni vor fi expuse săptămâna viitoare la Muzeul din Hanovra. Acestea se vor alătura miilor de exponate, fanioane, însemnele distinctive şi fotografii trimise de către alte structuri de poliţie similare din statele membre ale Uniunii Europene. Muzeul are anual de peste 7.000 de vizitatori.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite