Valea Sebeşului: Pârtii de schii şi telegondole, în valoare de 34.000.000 euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Planul de urbanism al comunei Şugag prevede crearea unui complex turistic în zona Poarta Raiului, dotat cu spaţii de cazare ce respectă arhitectura zonei, un lac pentru pescuit şi un teren de golf. Se vor amenaja şapte pârtii de schi moderne cu instalaţii de telescaun şi telegondole care vor costa aproximativ de 34.000.000 euro.

Consilierii judeţeni din Alba au adoptat astăzi noul regulament de urbanism şi strategie de dezvoltare spaţială pentru comuna Şugag. Proiectul vizează dezvoltarea viitoarei staţiuni turistice din Munţii Sebeşului.

15 kilometri de pârtii

În partea de sud-est a comunei Şugag se doreşte dezvoltarea unei zone turistice a Văii Sebeşului prin amenajarea domeniului schiabil Şureanu, pornind din Vârful lui Pătru, situat la o altitudine de 2.130 metri. Pârtiile Valea Cugirului, Auşelu Lung, Auşelu Mijlociu, Auşelu Scurt, Plaiul Mare, Vârful lui Pătru, Slalom vor avea o lungime totală de peste 15 kilometri. Ultimele două, în lungime de 4,3 kilometri au o dificultate medie şi sunt destinate doar schiorilor profesionişti.

Costurile cu amenajarea acestora sunt estimate la aproximativ 4.150.000 euro. Sunt prezăzute trei instalaţii de telescaun şi două telegondole, precum şi achiziţionarea unei maşini de bătut zăpada. Costurile totale pentru amenajarea completă a pârtiilor sunt de 33.970.000 euro.

Pentru atragerea investitorilor şi a turiştilor Consiliul judeţean Alba se ocupă de infrastructura zonei. „Trebuie dezvoltată infrastructura, alimentarea cu apă şi energie electrică şi drumurile. Este în fază de execuţie la un drum ce face legătura între Şugag şi Jina, astfel încât să fie asigurat şi accesul turiştilor din Sibiu. Sperăm ca până la sfârşitul anului zona să fie electrificată“, a spus Alin Cucui, vicepreşedintele CJ Alba.

Complex turistic la Poarta Raiului

Pentru dezvoltarea completă a zonei, la Luncile Prigoanei şi Poarta Raiului urmează a fi amenajate pensiuni şi cabane. Mai mult, la Poarta Raiului este prevăzut crearea unui complex turistic cu un hotel şi case de vacanţe. „Este o zonă foarte frumoasă, sălbatică, de aceea planul a fost întocmit în funcţie de decor. Sunt prezvăzute cinci unităţi cu 200 de locuri de cazare, un lac pentru pescuit, un teren de golf şi un loc pentru aterizarea elicopterelor. Vrem ca zona să fie funcţionabilă pentru turişti, 12 luni pe an, nu numai iarna“, a spus Mihaela Gligor, consilier superior în cadrul Consiliului judeţean Alba.

Pentru Şugag, dezvolatrea turismului este unica şansă de supravieţuire. „Trebuie să ne dezvoltăm pe plan local. Nu am luat  nici o decizie fără acordul localnicilor. 95 la sută dintre ei au fost de acord cu dezvoltarea turistică deoarece nu avem alte surse de supravieţuire. Vrem să respectăm tradiţia, să nu alterăm zona“, a spus primarul Constantin Jinar. Acesta a precizat că spaţiile de cazare vor respecta arhitectura specifică zonei de munte, iar culorile ce vor predomina sunt muştar, galben pai şi crem. „Sperăm ca într-un viitor apropiat, în cel mult doi trei ani, zonă să cuprindă o dezvoltare rapid“, a mai spus Jinar.   

Teritoriul administrativ al comunei Şugag are o suprafaţă de peste 25.000 de hectare şi cuprinde şapte sate.


Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite