Alba Iulia: Comisarul şef Milu Todea a fost trimis în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisarul şef Milu Constantin Todea, fost adjunct al IPJ Alba, a fost trimis în judecată de procurorii DNA sub acuzaţia de “favorizare a persoanelor care au comis o infracţiune de luare de mită”. Alături de acesta a fost trimis în judecată şi finul său, subofiţerul Gheorghe Dănuţ Pleşa

Cei doi poliţişti sunt acuzaţi că, în 4 decembrie 2008, au dezvăluit o acţiune de filaj prin care se urmărea prinderea în flagrant a unui angajat de la Registrul Auto Român Alba, în timp ce lua mită.

Acuzat că a favorizat infractorul


“La data de 4 decembrie 2008, inculpatul Todea Constantin Milu, după o înţelegere prealabilă cu inculpatul Pleşa Gheorghe Dănuţ şi prin intermediul acestuia, a transmis, cu intenţie directă, date cu caracter secret dintr-un înscris ce avea ca obiect efectuarea unor activităţi investigative-operative într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Dosarul privea activitatea infracţională de corupţie desfăşurată de un angajat din conducerea Registrului Auto Român Alba Iulia, în scopul de a-l favoriza şi a-l pune pe acesta la adăpost de consecinţele legii penale”, se afirmă în comunicatul de presă al Serviciului Teritorial DNA Alba Iulia.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Alba Iulia. “Este o mascaradă pusă la cale pentru a mă discredita”, a spus Milu Todea, imediat ce a fost arestat preventiv de procurori.

Funcţionarul de la RAR, trimis în judecată


Acţiunea de filaj “sabotată” de cei doi poliţişti îl avea drept ţintă pe un angajat al RAR Alba, Dorin Septimiu Buda. Acesta a fost trimis în luna mai în judecată pentru luare de mită, trafic de influenţă şi şantaj.
Funcţionarul de la RAR este acuzat că a cerut şi primit bani pentru a programa peste rând autovehicule în scopul verificării documentelor pentru înmatricularea în circulaţie. Dorin Buda a stat în arest preventiv aproape trei luni, în timp ce Milu Todea şi Gheorghe Pleşa au “scăpat” doar cu 24 de ore.

Cercetat penal şi în 2003


Milu Todea a mai avut de a face cu instituţiile de cercetare. În anul 2003, Todea a fost cercetat penal de către Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia pentru purtare abuzivă în timpul anchetării unor militari în termen.
Aceştia erau verificaţi pentru furtul a 10.000 de butelii de vin din vinoteca SC Vinalcool. Ancheta a fost instrumentată de comisarul Cătălin Moga, sub coordonarea comisarului Milu Todea.
După prima zi de anchetă cei patru militari au depus plângere acuzând poliţiştii de utilizarea violenţei. Imediat a fost deschis un dosar, cercetăriile fiind efectuare de conducerea unităţii militare, apoi de Parchetul Tribunalului Militar şi, în final, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. În urma anchetei procurorilor, poliţiştii s-au ales cu o amendă administrativă. Sancţiunea a fost anulată, ulterior, de instanţa de judecată în urma contestaţiei formulate de poliţişti.

Adjunct în condiţii neclare


Milu Constantin Todea a ajuns adjunct la IPJ Alba în octombrie 2008. La începutul anului trecut IGPR a mai organizat un concurs pentru ocuparea acestui post, la care a participat pe lângă Milu Todea, subcomisarul Tiberiu Low, adjunctul Poliţiei Blaj, şi comisarul Gheorghe Huţanu.
IPJ Alba a făcut, atunci, public un comunicat prin care anunţa că persoana care a câştigat concursul este Tiberiu Low. Numirea acestuia nu a mai avut, însă, loc. Din motive neprecizate, IGPR a organizat un nou concurs în toamna anului 2008 iar postul a fost obţinut de Milu Todea.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite