Alba Iulia: Circulaţie blocată de nuntaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alba Iulia: Circulaţie blocată de nuntaşi
Alba Iulia: Circulaţie blocată de nuntaşi

Mai mult de 20 de persoane erau în această dimineaţă în vizorul poliţiştilor după ce în cursul după-amiezii de sâmbătă, circa 250 de nuntaşi au blocat circulaţia pe strada Dorin Pavel din Sebeş.

Conducerea Poliţiei Municipiului Sebeş s-a sesizat cu privire la ocuparea părţii carosabile, iar în scopul evitării producerii unor incidente între nuntaşi şi ceilalţi participanţi la trafic, a dispus măsuri de deviere a circulaţiei vehiculelor pe străzile laterale, pentru ambele sensuri de mers, pe o distanţă de circa 300 m. Ritualul de cerere în căsătorie a miresei a durat aproximativ o oră, după care circulaţia a fost reluată în condiţii normale. Până la ora 10.00 în această dimineaţă, poliţia a depistat peste 20 de persoane care au luat parte la acest ceremonial care a creat haos pe strazile Sebeşului.

Identificarea persoanelor care au cauzat haos pe străzile municipiului va duce la sancţiuni contravenţionale cuprinse între 200 şi 600 lei.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite