Cererea de anulare a certificatului de urbanism pentru Roşia Montană, respinsă de Tribunalul Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Cluj a respins, marţi, solicitarea a două organizaţii non-guvernamentale privind anularea certificatului de urbanism emis de Consiliul Judeţean Alba pentru proiectul Roşia Montană. Sentinţa instanţei poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Cluj.

Asociaţia Alburnus Maior şi Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu au solicitat anularea certificatului de urbanism nr. 87/2010 emis pentru proiectul minier propus de Roşia Montană Gold Corporation (RMGC). În decembrie anul trecut, Tribunalul Bucureşti a respins o acţiune similară formulată de Greenpeace şi Centrul de Resurse Juridice. De asemenea, în luna mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de suspendare a certificatului de urbanism nr. 87/2010 emis către RMGC.

„Certificatul de Urbanism nr. 87/2010 este în vigoare si perfect aplicabil. Instanţele din România confirmă acest lucru pentru a patra oară în ultimii doi ani. Atât instanţele din Bucureşti, cât şi cele din Cluj au considerat nefondate cererile de anulare a certificatului de urbanism emis către RMGC“, se afirmă într-un comunicat de presă primit de la RMGC.

„În ultimii ani, RMGC a câştigat 15 procese importante, majoritatea iniţiate de câteva ONG-uri, care luptă împotriva creării de locuri de muncă şi împotriva dezvoltării economice. Progresele majore făcute în evaluarea proiectului minier ne dau speranţe că ne îndreptăm spre o rezoluţie cât mai rapidă, care va avantaja comunitatea locală, patrimoniul şi dezvoltarea durabilă a zonei Roşia Montană”, a declarat Dragoş Tănase, directorul general al RMGC.

Acţiunile Gabriel Resources s-au prăbuşit la bursă
 

Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) este o companie înfiinţată în anul 1997, în judeţul Alba, în care acţionari sunt compania minieră de stat Minvest Deva - cu 19,31 % şi Gabriel Resources – cu 80,69%.  În urmă cu o msăptămână, Curtea de Apel Alba Iulia a anulat o hotărâre a Consiliului local Roşia Montană din ianuarie 2009, prin care au fost „revalidate” două hotărâri din 2002 referitoare la planul de urbanism general şi planul de urbanism zonal al comunei, foarte importante pentru proiectul minier.

Rezultatul a fost pierderea a aproape 25 la sută din valoarea acţiunilor Gabriel Resources la bursa din Toronto. Valoarea unei acţiuni a scăzut între timp la minimul ultimelor 52 de săptămâni (2,5 dolari canadieni), dar este pe un trend de revenire, ajungând, în 18 aprilie, la 2,95 dolari canadieni.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite