Alba: 1,5 milioane de lei pentru modernizarea Casei de Cultură Baia de Arieş. La inaugurare a fost invitată şi Elena Udrea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările de moderizare a Casei de Cultură din Baia de Arieş sunt aproape de finalizare. Evenimentele culturale care vor fi găzduite aici vor putea fi urmărite şi de la înălţime, dintr-un balcon amenajat special pentru public.

Investiţia de 1.5 milioane de lei este realizată cu bani de la Ministerul  Dezvoltării Regionale şi Turismului, care a contribuit cu 1,25 milioane de lei. Restul sumei a fost asigurată de la bugetul local al oraşului.

Locuri pentru spectatori în balcon

Ampla lucrare de modernizare este finalizată în proporţie de 90 la sută. „A fost schimbat acoperişul, uşile, geamurile, mobilierul în totalitate, instalaţia electrică.  Au fost montate două centrale termice pentru încălzire, dar şi un panou solar care va asigura necesarul de apă caldă“, a explicat Gheorghe Bora, primarul oraşului Baia de Arieş. După schimbarea la faţă a imobilului, publicul va putea vedea spectacolele şi de la înălţime, dintr-un balcon prevăzut cu 40 de locuri.

Casa de cultură din Baia de Arieş a fost ridicată la începutul anilor 1960. Înainte de închiderea „Arieşmin “ , în 2004,  a fost dată în administrarea sindicatelor din minerit.

La inaugurarea planificată pentru 30 iulie, cu ocazia ,,Zilelor oraşului”, a fost invitată şi Elena Udrea, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Teren sintetic de 150 de metri pătraţi

Tot la Baia de Arieş este în lucru şi amenajarea unui teren de sport sintetic multifuncţional, lângă baza sportivă „Minerul “ care va avea o suprafaţă de 150 metri pătraţi.

Valoarea acestei investiţii este de 100.000 de lei,  iar 60 la sută din sumă este asigurată printr-un program derulat de Agenţia de Dezvoltare a Zonelor Miniere.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite