Alba Iulia: Marinela Nănescu a străbătut Carpaţii în lung şi-n lat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alba Iulia: Marinela Nănescu a străbătut Carpaţii în lung şi-n lat
Alba Iulia: Marinela Nănescu a străbătut Carpaţii în lung şi-n lat

Marinela Nănescu iubeşte muntele şi oamenii. Spune că pe munte, dacă ai oameni de calitate lângă tine, totul ţi se pare extraordinar de frumos.

Salariată de trei decenii în cadrul Romtelecom, Marinela Nănescu afirmă că îi place foarte mult să lucreze cu omul. „Am de a face lunar cu aproximativ 10.000 de clienţi, dar e o activitate care mă pasionează în mod deosebit. Îmi place să-i ascult fiecăruia ofurile, să-l înţeleg, să-i dau un sfat, dacă se poate. Să ştiţi că sunt oameni foarte săraci, dar care se bucură când ne revedem. Avem abonaţi la sate, care vin special la sediu să mă vadă, să stăm de vorbă împreună. Repet, îmi place foarte mult să lucrez cu oamenii. Nu ştiu dacă toată lumea are această calitate, dar eu cred că o am în sânge”, spune Marinela.

Ia din viaţă doar partea bună a lucrurilor

Marinela Nănescu a întâmpinat multe greutăţi de-a lungul timpului, dar  întotdeauna a ştiu să vadă numai frumosul din viaţă. Spune că pe calea destinului a întâlnit şi oameni cumsecade, şi oameni răi, dar luând în considerare doar partea bună a lucrurilor, a reuşit în viaţă. „Am o fată de 25 de ani, cu care mă mândresc foarte mult, am o casă, mă simt împlinită. În opinia mea, trebuie să te realizezi şi spiritual, nu doar material. De aceea, am încercat să fac cât mai multe şcoli. Am şapte calificări în şapte meserii distincte, toate în domeniul telecomunicaţiilor, şi am reuşit la 46 de ani să termin Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Cu această facultate, cred că m-am împlinit profesional. Nu mi-a fost uşor, având în vedere vârsta puţin înaintată, dar am încercat cu toate posibilităţile să fiu absolventă de facultate şi am reuşit”, spune Marinela.

Drumeţii  de 40 kilometri


Se luminează la faţă când aduce vorbă de Clubul de Ecologie şi Turism Montan „Albamont”. „Aveam 21 de ani când am mers pentru prima oară la acest club. Pe atunci preşedinte era regretata Mărioara Puşcaş, care mi-a călăuzit drumul în viaţă şi m-a făcut să cunosc muntele care, în opinia mea, nu poate fi înlocuit cu absolut nimic. Ce simţi seara, în jurul focului de tabără, când cânţi sau povesteşti, nu poate fi egalat”, crede Marinela. Muntele e pentru ea mai mult decât poate exprima în cuvinte. „Când am păşit pe prima potecă, am simţit că mi se deschid porţile Raiului. Muntele m-a ajutat să trec peste toate greutăţile”, ne destăinuie Marinela. Timp de 25 de ani, a cutreierat Carpaţii în lung şi-n lat, i-a străbătut cu piciorul. „Au fost zile când am făcut şi 40 de kilometri per pedes, a fost extraordinar de greu, dar la fel de frumos”, rememorează cu mare plăcere Marinela.


Întrebări şi răspunsuri:

Ce satisfacţii îţi oferă muntele ?
M.N.:
Nespuse. Poţi merge într-un loc de trei ori şi de fiecare dată îţi oferă altceva. La peştera Huda lui Papară, în Apuseni, întâlneşti o floare – Trei Fraţi Pătaţi - pe care când o priveşti, te minunezi, te bucuri că trăieşti. Ca să nu mai vorbesc de satisfacţiile pe care ţi le oferă munţile, văile, apele, pădurea, vieţuitoarele.

Prieteniile legate la munte sunt o altă mare satisfacţie, nu ?
M.N.: Bineînţeles. Să vă spun o întâmplare hazlie. Aveam o trupă faină înainte de 1989 şi, când plecam spre munte, cum făceam, cum nu făceam, ne întâlneam în gară 13 persoane. Naşul ne ştia, nu luam bilet. Atunci, însă, un tânăr din gaşcă, şi-a cumpărat bilet. Cum ne-a văzut, naşul ne-a dus în compartiment de clasa a I-a şi a scos o damigenă de vin, să ne omenim. I-am dat „dreptul” fiecare, mai puţin colegul ce-şi cumpărase bilet. Naşul s-a uitat atent la biletul lui şi apoi i-a spus: „D-voastră aveţi bilet pentru clasa a II-a, vă rog să mergeţi acolo”...

Ce-i place: „În primul rând, îmi place drumeţia şi turismul montan. Mă relaxez ascultând muzică şi citind. La oameni apreciez corectitudinea, sinceritatea şi loialitatea.”
Ce nu-i place: „Cel mai mult, nu pot suporta minciuna. De aici, de la minciună, se trag toate relele. Când cineva e învăţat să mintă, e foarte aproape de furt,  de înşelăciune şi de tot ceea ce ţine de caracterul urât al omului.”


Profil:
Data naşterii: 3 iunie 1958, Alba Iulia
Educaţie: Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918”
Starea civilă: necăsătorită, o fată

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite