Campanie împotriva traficului de persoane lansată şi la Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anca Sava coordonatorul Centrului Regional Alba Iulia
Anca Sava coordonatorul Centrului Regional Alba Iulia

Campania de prevenire şi informare „Reducerea numărului de victime române şi bulgare traficate în Spania şi Italia“ a fost lansată şi la Alba Iulia. Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane a lansat campania care va dura 8 luni, în 16 februarie.

 Acţiunea se desfăşoară în perioada 16 februarie-15 septembrie 2010 şi are ca obiectiv major reducerea numărului de victime din România şi Bulgaria exploatate în statele membre UE, în special în Italia şi Spania. Proiectul este implementat de către Agenţia Natională Împotriva Traficului de Persoane din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române alături de Comisia Naţională Antitrafic din Bulgaria, Direcţia Generală a Poliţiei şi Gărzii Civile din Spania, Departamentul pentru Drepturi şi Egalitate de Şanse din Italia şi Centrul privind Traficul de Persoane din Marea Britanie.

Obiectivele acestei acţiuni au ca scop promovarea cooperării şi coordonării între ţările de origine şi cele de destinaţie din Europa şi sensibilizarea cu privire la riscurile de traficare a cetăţenilor din ţările de origine. Campania urmăreşte informarea în vedera conştientizării populaţiei, atât la nivel internaţional, cât şi la nivel naţional. Prima parte a campaniei vizează exploatarea sexuală, cea mai cunoscută formă de manifestare a fenomenului, iar cea de-a doua se axează pe exploatarea prin muncă.

106 victime monitorizate în Alba, Sibiu şi Hunedoara

În România, acest proces se va afectua prin intermediul celor 15 Centre Regionale ale Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane. La momentul actual pentru centrul care are în evidenţă judeţele Alba, Sibiu şi Hunedoara sunt monitorizate 106 persoane, victime ale traficului de persoane.

Pentru a putea veni în sprijinul victimelor traficului de persoane sau potenţialelor victime, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane a pus la dispoziţie o linie telefonică gratuită – HELP LINE 0.800.800.678, la care cei interesaţi pot primi informatii generale cu privire la plecarea peste hotare la muncă sau în scop turistic şi, de asemenea, pot anunţa o posibilă situaţie de trafic de persoane.

„Avem nevoie de sprijinul cetăţenilor pentru că identificarea acestore persoane este foarte greoaie. Victimele se tem să se expună sau le e ruşine. Noi facem tot ce este posibil să identificăm astfel de persoane“, a explicat Anca Sava, coordonator al Centrului Regional Alba Iulia.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite