Alba Iulia: Incidente minore la meciul dintre F.C. Unirea şi C.F.R. Cluj Napoca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La meciul dintre F.C. Unirea şi C.F.R. Cluj Napoca, patru tineri au fost sancţionaţi contravenţional de jandarmi.

Majoritatea spectatorilor la meciul disputat duminică, 1 noiembrie pe stadionul „Cetate“ din Alba Iulia, a avut un comportament civilizat, matur şi responsabil, după cum afirmă reprezentanţii Jandarmeriei Alba.  Conform celor relatate de jandarmii albaiulieni, pe timpul meciului de fotbal desfăşurat pe stadionul cetate ieri după-amiază, au existat şi patru incidente care au necesitat intervenţia forţelor de ordine. Astfel, doi tineri – T.I.I. de 28 de ani, din satul Biia, judeţul Alba şi U.A. de 21 de ani, din Cluj Napoca – au fost surprinşi în timp ce proferau injurii, cuvinte şi expresii jignitoare la adresa celorlalţi participanţi. Alte două persoane – T.Z.M. de 20 de ani din oraşul Beclean şi G.C.A. de 22 de ani din Cluj Napoca, au ieşit în evidenţă prin faptul că s-au căţărat pe gardul care delimitează spaţiul de joc de tribună.

„Deşi iniţial stewarzii le-au atras atenţia celor 4 să înceteze faptele ilegale, aceştia au continuat aproape în aceeaşi linie, astfel că la sfârşitul celor 90 de minute au fost opriţi, identificaţi şi sancţionaţi contravenţional de către jandarmi, fiecare alegându-se cu câte o amendă contravenţională în valoare de 150 de lei. Menţionăm că în cazul celor patru nu a fost nevoie de dispunerea unor măsuri complementare de interzicere a accesului la competiţii şi jocuri sportive similare“, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba, Cosmin Jurcoveţ.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite