Alba Iulia: Bazele sportive, soluţie ideală de relaxare în weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sezonul estival ne scoate din case mai ales în weekend când nu sunt puţini cei care preferă mişcarea în aer liber ca metodă de recreere. Alba Iulia nu duce lipsă de terenuri de fotbal, tenis sau badminton.

Peţurile pentru o distracţie sănătoasă variază între 10 lei şi 100 lei în funcţie de locaţie. În cazul în care weekend-ul v-a luat pe nepregătite, iată şi câteva sugestii despre unde v-aţi putea recrea practicând unul dintre sporturile preferate.
Dacă dispuneţi de un mijloc de transport puteţi ajunge la Baza Sportivă „Constructorul” (Pâclişa) care de altfel practică cele mai mici preţuri. Cinci dintre terenurile de fotbal pot fi închiriate cu 10 lei/oră. Dacă preferaţi tenisul veţi plăti 7 lei/oră. Dacă aveţi alte preferinţe la sport gen tenis de picior sau minifotbal veţi plăti 10 lei/oră.
Pentru o oră de badminton veţi scoate din buzunar 5 lei în cazul în care veniţi cu echipamentul propriu sau 10 lei pentru o oră cu paletele şi fluturaşul bazei.
Dacă sunteţi decişi să rămâneţi mai aproape de casă puteţi alege Winners Club Ţălnar (Cetate), unde pe după o partidă aprinsă de fotbal sau tenis vă puteţi răcori la piscină. Aici terenul pentru o oră de fotbal va fi închiriat cu 80 lei zi sau nocturnă. Terenul de tenis vă costă 30 lei, iar accesul la piscină între 7,5 lei şi 15 lei.
Tot în Cetate, împătimiţii fotbalului mai pot opta pentru Fair Play Club (lângă Colegiul Horea, Cloşca şi Crişan) unde tarifele sunt de 65 lei peste zi şi 80 lei pe timpul serii. Preţurile, dar nu neapărat pretenţiile urcă la ieşirea din Alba Iulia, mai exact la Vila Elisabeta (Miceşti) unde terenul de fotbal vă este închiriat cu 100 lei/oră, iar accesul la piscină vă va costa 20 lei.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite