Aproape 700 de metri cubi de lemn în valoare de 240.000 de lei confiscat de la o firmă din Sebeş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din cadrul Serviciului Ordine Publică, în colaborare cu specialişti silvici din cadrul Ministerul Mediului şi I.T.R.S.V. Cluj Napoca, au organizat, marţi, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale asociate din exploatarea, transportul,  prelucrarea şi comercializarea materialului lemnos.

În cadrul acestei acţiuni au fost efectuate verificări la o societate comercială din municipiul Sebeş, ocazie cu care s–a constatat că, în perioada 2011 -2012, societatea a cumpărat, depozitat şi prelucrat cantitatea de 692 metri cubi de cherestea de plop netivită, în baza unor avize de însoţire secundare, din care nu a rezultat provenienţa legală a acesteia.

„Societăţii comerciale i-au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale în valoare de 14.500 lei. Totodată a fost dispusă măsura complementară a confiscării valorice a cantităţii de cherestea în valoare de 241.218 lei“, se afirmă într-un comunicat al IPJ Alba.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite