Andrei Popa, liderul de tineret al Crucii Roşii Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andrei Popa a reuşit într-un an de zile să devină liderul de tineret al organizaţiei Crucea Roşie, filiala Alba. Se implică necondiţionat în toate acţiunie organizaţiei.

Profil:
Data şi locul naşterii: 22 decembrie 1986, Alba Iulia
Studii: Facultatea de „Drept şi ştiinţe sociale“, Universitate „1 Decembrie 1918“ Alba Iulia
Stare civilă: necăsătorit

Andrei Popa mărturiseşte că înainte să devină voluntar al Crucii Roşii cunoştea puţine lucruri despre organizaţie, chiar dacă se implica voluntar în acţiuni ale Ligii studenţilor din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918“ Alba Iulia. Activităţile celor două organizaţii s-au întrepătruns în aşa fel încât tânărul a ajuns să colaboreze cu voluntarii Crucii Roşii.

Aşa se face că în iarna 2008-2009 tânărul s-a oferit ca şi voluntar la renovarea sediului Crucii Roşii din Alba Iulia unde a venit în contact direct cu reprezentanţii filialei din Alba. „Am devenit curios asupra activităţilor pe care le desfăşurau cei de la Crucea Roşie. Prima acţiune care mi-a atras atenţia a fost concursul «Sanitarii pricepuţi»“, a afirmat tânărul.

Acesta spune cu regret că dacă această acţiune ar fi fost mai bine mediatizată cu ani în urmă pe vremea când era în liceu s-ar fi înscris. „Azi tinerii au o oportunitatea deosebită să înveţe cum să acorde un prim ajutor prin acest program. Eu n-am ştiut“, a spus Andrei Popa. Este convins că un bun voluntar trebuie să aibă nişte calităţi pe care le regăseşte la sine. „Ca să faci voluntariat trebuie să fi dornic de implicare şi să îţi placă ceea ce faci“, a afirmat tânărul.

Carieră şi voluntariat

Andrei Popa a urmat cursul de prim ajutor după care a început să se implice în acţiunile organizaţiei. „Mergeam la meciurile care se disputau în judeţ unde, în caz de nevoie, acordam primul ajutor. Am fost prezent şi la acţiunile de ajutorare a famililor nevoiaşe“, a spus voluntarul. Ambiţia sa este aceea de a face activităţile Crucii Roşii cât mai cunoscute. A fost apreciat de colegi şi de conducerea organizaţiei, filiala Alba şi a fost ales liderul de tineret.

„Am acceptat acest post şi mi-am asumat o responsabilitate mare. Cred că m-am descurcat bine ca şi voluntar pentru că altfel nu aş fi aici. Mă străduiesc să fac lucrurile să meargă, să menţin legătura între voluntari şi conducere, să coordonez eficient departamentele şi să organizez şi să desfăşor activităţi în folosul organizaţiei“, a afirmat Andrei Popa.

În prezent tânărul este masterand la drept la Univeristatea „1 Decembrie 1918“, din Alba Iulia şi îşi doreşte să profeseze în cadrul Institutului Naţional de Magistratură. Doreşte ca depotrivă voluntariatul să fie preocuparea din timpul liber. „Vreau să recrutăm cât mai mulţi tineri voluntari, iar oamenii să cunoască acţiunile noastre. Vreau să avem activitate atât pe cont propriu cât şi în colaborare“, a spus Andrei Popa.

Vin oamenii să doneze pentru semeni, şi în acelaşi timp, tinerii se implică?
A.P.:
„Oamenii fac donaţii mai mult în timpul campaniilor derulate de Crucea Roşie, atunci când s-au produs dezastre. În rest prea puţini cunosc acţiunile noastre. Au auzit de Crucea Roşie şi cam atât. Cât despre tineri, am desfăşurat campanii de recrutare prin licee şi universitate, însă fără mari sorţi de izbândă. Tinerii au alte preocupări decât să facă voluntariat şi nu vor să facă nimic, decât contra cost“.

Care acţiune de până acum te-a impresionat?
A.P.:
„Dezastrul inundaţiilor din iunie 2010 de la Uioara de Jos. Niciun cuvânt nu poate descrie suferinţa unor oameni care îşi pierd casele şi munca de-o viaţă sau chiar viaţa. Am mers acolo cu ajutoare şi la Ocna Mureş trei zile consecutiv de dimineaţa până noaptea târziu. În momente de genul acela ai face orice să ajuţi oamenii aflaţi în situaţie disperată“.

Ce-i place: „Îmi place foarte mult ordinea, iar eu spun că sunt un om ordonat că altfel nu aş fi nici voluntar. Îmi place sportul în special karate pentru că am urmat cursuri doi ani şi înot, 1 an. Îmi place să citesc şi să fac drumeţii“.

Ce nu-i place: „Nu-mi plac oamenii făţarnici şi dezordonaţi. Nu-mi place grandomania. Nu înţeleg gimnastica ca şi sport şi ca atare nu mi-aş pierde timpul să mă uit la aşa ceva“.



Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite